EXCLUSIV Pe Aeroportul Timișoara, parohia privată a PSD, au aterizat suspiciuni de corupție (II)

- Advertisement -

Prin încredințare directă, nu prin contract de achiziție publică, așa cum cere legea, datorită faptului că Statul Român deține 80% din acțiunile de pe ”Traian Vuia”! Încă de la început, acest contract a ridicat multe semen de întrebare, cu atât mai mult cu cât a fost semnat, fără acordul consiliului de administrație, doar de către Dan Idolu, în calitate de director al AIT. Pe departe, cea mai mare ciudățenie constă în faptul că WIZZ  este o companie aeriană, care deţine o flotă de aeronave, nu este o firmă ce are obiect de activitate prestarea unor servicii de marketing. Mai mult, un astfel de ”contract de marketing” nu se justifica sub nicio formă, deoarece, în realitate, părţile contractante au interese contrare, WIZZ având contracte comerciale de operare cu Aeroportul Timișoara. Cel puţin la nivel teoretic, AIT are interesul să atragă cât mai multe companii aeriene spre a-şi mări profitul. De cealaltă parte, compania WIZZ nu are interes să facă reclamă Aeroportului  Timișoara, întrucât scopul oricărei companii este acela de a câştiga un segment de piaţă cât mai mare şi nu de a atrage alte companii concurente!

Demantelarea concurenței

Echipa de audit a constatat că, în fapt, la nivelul Aeroportului Timișoara, nu există nici un document justificativ prin care compania WIZZ să poată proba că, în perioada contractului, a executat efectiv servicii de marketing în favoarea insituției bănățene. Cu atât mai mult cu cât vorbim de o sumă de 2,5 milioane euro! O să vă cocoșați de râs, dar în arhivele AIT există doar copii ale unor panouri publicitare, prin care compania WIZZ îşi face reclamă, numai că, din această publicitate se desprind câteva concluzii năucitoare de…milioane de euro. În nici unul dintre panourile publicitare, nu se face reclamă Aeroportului Timișoara, ci se face reclamă numai şi numai pentru compania WIZZ, fiind doar menţionat oraşul Timişoara ca loc de plecare! Prin urmare, acest contract de marketing nu a adus beneficii Aeroportului Timișoara, ci doar companiei WIZZ care, pe banii Aeroportului TSR, si-a făcut o campanie de marketing agresivă, anunţând practic preţuri de dumping ale biletelor de avion pentru anumite destinaţii, recte 50 RON, înlăturându-şi astfel concurenţa. Evident, restul companiilor aeriene, care avea și ele încheiate contracte de operare cu Aeroportului Timișoara, nu şi-a permis să practice astfel de preţuri la biletele de avion, deoarece nici una dintre acestea nu a beneficiat de un astfel de contract de marketing de 2,5 milioane euro!!! Faptul că WIZZ a  menţionat Aeroportul Timișoara ca loc de plecare către diferite destinaţii, aceasta nu înseamnă reclamă pentru aeroport, ci numai şi numai pentru compania WIZZ, care avea tot interesul să-şi menţioneze toate aeroporturile de unde decolează şi unde aterizează, pentru a-şi putea vinde biletele şi a-şi atrage potenţialii pasageri! Clar ca lumina zilei!

Bani grămadă, muncă zero

Un lucru e cert: astfel de acţiuni de reclamă şi publicitate le efectuează majoritatea companiilor aeriene, în special cele de low cost, dar le efectuează din propriile bugete şi nicidecum din banii aeroporturilor! Mai mult, Aeroportul Timișoara putea să-şi efectueze singur acţiunile publicitare, publicând pe oricare canal media, tarife atractive şi nediscriminatorii pentru toţi potenţialii operatori. Modul în care a fost încheiat şi executat acest contract de marketing, a condus la crearea unui prejudiciu în bugetul Aeroportului Timișoara de peste 2,5 mil euro, prin confirmarea de către  Aeroportul TSR a facturilor emise de WIZZ pentru servicii de marketing, care în fapt nu s-au realizat. Și atunci, despre ce vorbim?!? Partea frumoasă e că, încolțit de probe, pesedistul Dan Idolu, în calitate de director al Aeroportului Timișoara, a dat-o la întors, în sensul că contract de marketing nu ar fi în realitate… un contract de marketing ci un contract de comision. Da, așa a scris in nota de relații managerul Aeroportului Timișoara, în ciuda faptului că titulatura contractului cu WIZZ, nr 835/DC/30.07.2008, este vizibilă ca lumina zilei: CONTRACT MARKETING! Ca distracția să meargă până la capăt, în aceeași notă de relaţii dată organelor de control, în disperare după explicații logice, care să justifice marketingul/comisionul celor de la WIZZ, directorul Idolu a făcut trimitere la prevederile Codului civil şi ale Codului comercial, făcându-se comparaţie cu activitatea bancară arătând că, aşa cum băncile plătesc comision agenţilor de vânzare pentru atragerea de clienţi, aşa Aeroportul Timişoara plăteşte compania WIZZ în funcţie de câţi pasageri aduce! Aici, comentariile nu-și mai au rostul!

Idolu, un pesedist derutat

Faţă de expunerea de lait-motive a directorului AIT, Idolu Iulian Daniel, organele de control au fost seci, scurte și la obiect! Pe scurt, din nou, i-au ”desenat” pesedistului Idolu faptul că, pentru achiziţionarea unor servicii, a căror valoare este de ordinul milioanelor de euro, de către o societate naţională, în cadrul căreia 80% din acţiuni le deţine statul, în România există legislaţie specială şi anume OUG nr. 34/2006! Adică, cu culoare roșie, că astfel de contracte de achiziţie publică se încheie, prin licitație și nu prin încredințare directă, deci nu în baza Codului civil sau a Codului comercial!!! În fapt, susțin inspectorii, răspunsul dat de Dan Idolu arată că, ”domnia sa este conştient de faptul că nu deţine nici un document justificativ cu privire la executarea unor servicii de marketing de către compania WIZZ în favoarea Aeroportul TSR,  fapt pentru care, încearcă să schimbe obiectul contractului, dintr-unul de marketing într-unul de comision”. Ca sarcasmul să fie până la capăt, organele statului bagă mâna-n foc că ”directorul general Idolu Iulian Daniel cunoaşte prevederile Tratatului pentru Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), dar şi ale legislaţiei interne, fapt pentru care, dacă a dorit să abordeze o astfel de politică de piaţă, prin acordarea de reduceri de tarife, domnia sa avea obligaţia în primul rând să publice în AIP şi apoi să le aplice tuturor companiilor aeriene în mod nediscriminator, ori domnia sa nu a încheiat un astfel de contract de marketing cu nici o altă companie aeriană ci numai cu compania WIZZ, într-un mod netransparent şi discriminator”. Temelie! În plus, pentru încheierea unui contract de comision, arată auditorii publici, era obligatorie aprobarea Consiliului de Administraţie, ori domnia sa nu deţine o astfel de aprobare. Adică, Idolu nu deține un asemenea document nici pentru a angaja AIT în contractul de marketing, nici în contractul de comision cu WIZZ!

Râsul curcilor

Totuși, ca să nu-l lase cu ochii în soare prea mult timp, inspectorii au intrat în” logica de comision” a lui Dan Idolu, echipa de audit analizând care au fost veniturile încasate de la compania WIZZ în perioada contractului şi care a fost aşa numitul comision acordat de Aeroportul Timișoara companiei WIZZ. Calculele au demonstrat, fără nicio urmă de îndoială, că tactica adoptată de pesedistul Idolu a fost putredă și greșită, întrucât așa numitul contract de comison reprezinta 85,27% din valoarea totală a veniturilor încasate în perioada contractului, ceea ce dovedeşte că, aeroportul nu avea pur şi simplu cum să-şi acopere cheltuielile pentru serviciile prestate în favoarea companiei WIZZ, iar contractual este un contract extrem de păgubos pentru bugetul Aeroportului TSR, dar foarte benefic pentru compania WIZZ. În fine, contractul de marketing nr. 835/DC/30.07.2008 a încetat în data 01.02.2010, în baza Actului adiţional nr. 872,  urmare adresei nr. 1833/04.02.2010, transmisă de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin care se interzice plata oricăror cheltuieli de publicitate şi promovare, urmare şedinţei de Guvern din 29 ianuarie 2010. Chiar și această decizie a Aeroportului Timișoara, de a înceta contractul de marketing, urmare adresei primite de la minister arată că respectivul contract a fost considerat un contract de marketing şi nicidecum unul de comision, întrucât ministerul nu a dispus încetarea contractelor de comision, ci doar a celor de publicitate şi promovare. Mai mult, ca să nu existe dubii, conform Codului Civil, spun organele de control, ”nu toate convenţiile (contractele) încheiate au putere de lege  între părţi, ci numai şi numai contractele LEGAL  ÎNCHEIATE, ori contractul de marketing nr. 835/DC/30.07.2008 nu a fost un contract legal încheiat şi, în plus, serviciile de marketing nu pot fi justificate, ca fiind executate, nici de WIZZ dar nici de Aeroportul Timișoara.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie