Unul dintre puţinele modele cu care constructorul român Dacia nu se prea poate mândri este Lodgy. Modelul a primit mai multe dotări noi. Este vorba despre noutăţi care vor face viaţa la bord mai plăcută, sau care fac maşina să arate mai bine.
Pachetul SUV, compus din protecţii inferioare pentru spoilerul frontal şi posterior, cu aspect de aluminiu satinat, ornamente identice pentru proiectoarele de ceaţă, bosaje negre mai pronunţate ale aripilor faţă şi spate, dar şi fuste laterale, de aceeaşi culoare, având rol de prevenire a zgârieturilor din trafic. Pachetul SUV se ridică la preţul de 690 de euro (cu toate taxele incluse).
Cei pretenţioşi vor putea opta şi pentru Pachetul Chrome, care adaugă elemente cromate la exterior, pentru o imagine mai „premium”. Preţul acestuia se ridică la 291 de euro.
Asta nu-i nimic. Acum să vedeţi ce urmează!
Scaune frontale pot fi dotate cu încălzire şi tot la interior se poate opta pentru un nou sistem multimedia DVD Next Base cu două display-uri montate sub tetierele scaunelor frontale, precum şi opţiunea HP Focal Music Live (care include 4 boxe cu 2 căi şi tweetere pe planşa de bord, dar şi un subwoofer cu puterea maximă de 100 W), pentru numai 277 de euro, scrie promotor.ro.
Din nefericire toate aceste echipamente sunt disponibile, momentan, numai pentru Franţa, Dacia nucomunicând dacă acestea vor putea fi comandate în viitorul apropiat şi în ţara noastră.