Marți, 8 iulie 2014, la ora 10:00, Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că după orele 18:00 și până miercuri, 9 iulie, în jurul orelor 21:00, vremea în Vestul țării se va înrăutăți.
Vremea va fi instabilă în seara zilei de marţi şi în prima parte a nopţii în Banat, Crişana, în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, iar în cursul zilei de miercuri, 9 iulie îndeosebi în Vestul, Nordul şi centrul ţării. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 20-30 l/mp.
Mai mult de atât, Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Timiș a avertizat, cu puțin timp în urmă, asupra fenomenelor meteo periculoase ce se vor abate asupra Timișoarei, aceștia anunțând instaurarea de COD GALBEN în partea de Vest a județului Timiș, pentru ziua de azi, în intervalul orar 13:10 – 15:10. ISU Timiș avertizează că în intervalul menționat vor avea loc descărcări electrice frecvente și căderi de grindină de mici dimensiuni.