Amenzile primite pentru contrabandă nu îi sperie pe cei care își câștigă existența din vânzarea ilicită de țigări, în Timișoara. O demonstrează cazul unui bărbat care a fost prins de două ori în decursul unei singure săptămâni, în piața din Calea Lipovei.
După ce jandarmii l-au prins în urmă cu câteva zile cu 132 de pachete de țigări, contrabandistul în vârstă de 48 de ani a fost surprins din nou, în aceeași zonă, cu 90 de pachete de data aceasta. La vederea jandarmilor, acesta a început să fugă, în speranța că va scăpa de aceștia și și-a aruncat marfa într-un tomberon de gunoi, urmând să o recupereze după ce ar fi trecut pericolul.
„Persoana în cauză, P.V. domiciliat în Timişoara, cunoscut comerciant de ţigări în zona pieţei de pe str. Silistra din Calea Lipovei şi ridicat de mai multe ori de către jandarmi, a fost condus la sediul unităţii de jandarmi, iar cantitatea de peste 1800 ţigarete de ţigarete a fost ridicată în vederea confiscării”, au transmis jandarmii timișoreni.
Bărbatul s-a ales cu încă un dosar penal pentru contrabandă, iar marfa i-a fost confiscată.