Dana Rogoz si Madalina Craiu vin la avanpremiera filmului ”Mo”, la Timisoara

- Advertisement -

Filmul ”Mo” va rula în săptămâna 4 – 10 octombrie 2019, la Cinema City din Shopping City Timișoara . La avanpremieră vor fi prezenți și actrițele Dana Rogoz și Mădălina Craiu, precum și regizorul Radu Dragomir.

Dana Rogoz, Mădălina Craiu și regizorul Radu Dragomir vor prezenta în avanpremieră la Timișoara filmul ”Mo”, joi, 3 octombrie, de la ora 19:30, la Cinema City din Shopping City. Bilete mai sunt disponibile AICI.

Mo şi prietena ei sunt prinse copiind de către cel mai sever profesor din facultate. Cele două cer o a doua șansă, iar profesorul le propune un examen neaşteptat.

”Ideea acestui film mi-a venit după ce am văzut o știre la TV cu o studentă de la Cluj, care își filmase pe ascuns profesorul în camera lui de cămin, în timp ce acesta îi cerea să întrețină relații sexuale în schimbul promovării examenului, la care o picase timp de trei ani la rând”, spune regizorul Radu Dragomir.

Debutul regizoral al lui Radu Dragomir, filmul ”Mo”, a fost selectat în competiția oficială de la Sarajevo, iar în România a rulat în avanpremieră la TIFF.

Începând cu data de 4 octombrie, ”Mo” va rula în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn, iar la Timișoara se poate vedea la Cinema City din Shopping City Timișoara, astfel: vineri, luni, marţi, joi la orele: 13:10, 15:00, 16:50, 18:40, 20:30, 22:20, sâmbătă, duminică la orele: 11:20, 13:10, 15:00, 16:50, 18:40, 20:30, 22:20, miercuri la orele: 13:10, 15:00, 16:50, 18:00, 20:20, 22:15.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Atracții turistice din Timișoara pentru toamna aceasta

Nu mai este un secret că orașul Timișoara este...

Primarul Dominic Fritz a încălcat legea rutieră direct din șaua bicicletei

Pentru că românul s-a născut poet și știe, pe...

Din aceeași categorie

Festivalul Filmului European, la Timișoara

Vești bune pentru cinefilii timișoreni. Festivalul Filmului European revine...

ASU Politehnica Timișoara și-a lansat canal oficial de Youtube și film de prezentare

Pentru că o imagine face cât 1.000 de cuvinte,...

Puștiul Patrick Pascotă, într-un „film de Oscar”, la Vama Veche FOTO

La numai opt ani a devenit campion național călcând...

Cel mai mare cinematograf în aer liber din România, revine în Parcul Rozelor din Timișoara

În perioada 14-19 iulie 2015, mai exact începând de...