DIICOT anchetează devalizarea complexului Băile-Herculane. Percheziții la Iosif Armaș

- Advertisement -

Procurorii DIICOT Caraș-Severin au descins, miercuri, în mai multe locații din Caraș-Severin și București, la domiciliile unor suspecți cercetați în dosarul ce vizează devalizarea complexului Băile-Herculane. Printre suspecți se numără și fostul deputat PSD Iosif Armaș.

Potrivit procurorilor DIICOT, citați de Mediafax, persoanele cercetate în dosarul devalizării complexului Băile-Herculane sunt acuzate de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare şi complicitate la delapidare, bancrută frauduloasă şi complicitate la bancrută frauduloasă, dar şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În acest dosar sunt cercetate 22 de persoane, printre care și Iosif Armaș, fost președinte al Consiliului de Administraţie al SC HERCULES SA Băile Herculane.

“S-a reţinut faptul că suspecţii Armaş Iosif, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Hercules SA Băile Herculane, acţionar şi administrator special al SC Argirom Internaţional SA Bucureşti (acţionar majoritar în SC Argirom Internaţional SA Bucureşti, societate care la rândul ei deţinea peste 60 % din acţiunile SC Hercules SA Băile Herculane); Răiescu Filip – director General al SC Hercules SA şi Adamescu Gavril – director Economic al SC Hercules SA au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane, având drept scop scoaterea activelor/bunurilor SC Hercules SA din patrimoniul acesteia şi totodată, însuşirea pentru membrii grupului a sumelor de bani obţinute din valorificarea acestor active” a transmis DIICOT prin intermediul unui comunicat de presă.

Prejudiciul în acest caz este de circa 30 de milioane de euro. Potrivit procurorilor, imobilele pe care grupul infracțional le-a înstrăinat în mod fraudulos sunt: pădure în Domogled cu Fabrică de Gheaţă, pădure la Cerna cu restaurant ”Grota Haiducilor”, clădire IBTH – birouri, clădire Băi Termale Apollo, clădire Baia Termală Hebe, spital pentru militari şi ofiţeri – Pavilion 4, sanatoriul medical Balnear – Pavilion 3 (actual Hotel Apollo), ”Băile Neptun”, hotel Decebal – sanatoriu medical balnear – Pavilionul 2, hotelul Traian – Pavilionul 1, complex de edificii – cazinou, sanatoriul militar cu curte şi baie pentru militari, hotelul Diana, hotelul Roman, hotelul Afrodita, baia Venera, baia Diana, sanatoriul medical balnear IOVR – Pavilionul 12, clădire sediu nou, hotelul Hercules, hotelul Ferdinand.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Procurorii DIICOT isi inceteaza activitatea si se alatura protestelor

Adunarea generală a procurorilor din cadrul Direcției de Investigare...

VIDEO Grupare infractionala specializata in trafic de migranti, destructurata in judetul Timis

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei...

Mascații au descins in judetul Timis! Falsifacatori de valuta, capturati

În această dimineaţă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor...

FOTO Cantitate impresionanta de droguri gasita de procurorii DIICOT in casele a doi traficanti

Descinderi poliţiştilor de la trupele speciale şi ale procurorilor...