A furat banii de cotizaţii folosind fără drept o ştampilă a PNL Sânnicolau Mare sau doar minte pentru a discredita PNL Timiş cu privire la desfășurarea alegerilor din Sânnicolau? Asta se întreabă Nicolae Robu despre primarul Dănuț Groza, care a condus până la începutul acestui an organizația PNL Sânnicolau. După ce Dănuț Groza a acuzat că mai mulți membri din Sânnicolau au plătit cotizații, dar nu au putut participa la alegeri, Robu a prezentat public situația plății cotizațiilor.
„S-au organizat alegeri la care au fost convocaţi toţi cei care îndeplinesc condiţiile statutare. Nu cred că cineva are pretenţia ca într-o organizaţie, indiferent care ar fi ea, să se procedeze altfel de cum prevede statutul. Vă dau aici să vedeţi ultimul borderou de plată a cotizaţiilor şi veţi vedea că organizaţia Sânnicolau Mare a avut 25 de membri care şi-au plătit cotizaţiile la zi până la sfârşitul luii martie 2017. De atunci nu s-a plătit nicio cotizaţie şi nici nu au fost mai mulţi membri. Se poate verifica, tot pe 25 s-au făcut plăţile. Statutul nostru prevede că cei care nu îşi plătesc cotizaţiile îşi pierd calitatea de membru. Au fost anunţaţi, inclusiv telefonc că se organizează alegeri să îşi plătească cotizaţia pentru că noi generăm convocatorul din sistemul informatic. Nu au catadicsit şi nimeni nu a avut nimic cu ei. Au venit la alageri cei care au avut cotizaţia plătită la zi. Au apărut apoi declaraţii că sunt 200 sau 300 de membri care au plătit. Aici e foarte grav. Asta înseamnă că cineva a uzurpat calităţi în PNL pentru că noi avem o conducere interimară a PNL. Cineva a cumpărat un chitanţier? Unde sunt banii aceia, că la vistieria PNL cum ar fi trebuit să ajungă împreună cu borderoul nu sunt. Lucrurile sunt extrem de grave. Nu vreau să comentez mai mult. Unde sunt banii, că nu sunt la PNL, cu ce chitanțier, cu ce ștampilă că acolo președinte este domnul Avram Stănușoiu. Nimeni nu are dreptul să dețină ștampilă. Cine a încasat pentru 200 sau 300 de membri care nu sunt în nicio evidență?„, a explicat șeful PNL Timiș.
[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=2bRJyCdtXso&feature=youtu.be]
Domnul Robu a auzit de Fonduri Europene ? Foarte bine ca nu mai primeste asa multi bani , fiindca ar cumpara avioane , ca vapoare are .
PS : Pe pagina ta de facebook nu se pot lasa comentarii . De ce ?