DNA a descins la Inspectoratul de Poliție Județean Timiș. Ce acuzații sunt puse pe ”capii” IPJ

- Advertisement -

Procurorii DNA fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2013 – 2014.

În această dimineață, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate în județele Timiș și Arad, din care 5 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Locațiile perchezițiilor efectuate în județul Timiș sunt: IPJ Timiș, la domiciliul comisarului şef Marcel Crăciunescu – şeful Poliţiei Rutiere Timiş (în comuna Ghiroda), la locuinţele părinţilor lui Crăciunescu (în Timișoara), dar și la Sediul Poliției Recaș, al Poliției Locale din Recaș și chiar la Primăria Recaș.

Un alt loc la care au loc percheziții este Secția de Poliție Autostrăzi – Biroul de Poliție A1, situat în județul Arad.

Suspecții din acest dosar, între care se mai regăsesc primarul din Recaș, Pavel Teodor, comisarul-șef de poliție Muntean Sorin Petru și comisarul șef Florin Bolbos, sunt suspectați de trafic de influenţă, abuz în serviciu și şantaj, conform unor surse.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Direcției Generale Anticorupție și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Vă reamintim că Vocea Timișului a aflat și a făcut publice informații din care reiese că în luna decembrie 2013, comisarul Crăciunescu, de la sine putere, a dat înapoi un permis de conducere reținut la data de 7 noiembrie 2013, substituindu-se în instanță de judecată, în favoarea șoferului primarului de Recaș, Pavel Teodor, dar și faptul că ”un dement” a circulat pe contrasens circa 27 km, pe autostrada A1, cu ”un Hyundai Tucson de culoare neagră” la volanul căruia se afla o persoană, un bărbat de vârsta a doua cărunt. La acea vreme, agentul Ianculescu, a povestit unor colegi de serviciu, doi la număr, cu nume și prenume, chiar și cu număr de înmatriculare, faptul că ”a fost nevoit să întoarcă capul în direcția opusă”, când a văzut cine conducea ”jeepul negru”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie