DOAR ATÂT? Ministrul Dan Şova se laudă că România va avea 391 de noi kilometri de autostradă până la finalul lui 2017

- Advertisement -

„Vestea bună pentru Autostrada Transilvania este că am reuşit să o repornim. Noi preconizăm ca tronsonul Sebeş – Turda să se termine până la 31 decembrie 2015, dacă nu în martie 2016. Suplacu de Barcău – Borş se termină până în 2016, iar Suplacu de Barcău – Nădăşel, până în 2017. Acestea sunt termenele realiste”, a declarat Dan Şova.

Şeful de la „Transporturi” a mai spus că tronsonul Suplacu de Barcău – Borş are deja bani din buget prevăzuţi pentru 2014, 2015 şi 2016, iar Sebeş – Turda va fi construită pe fonduri europene. Tronsonul Gilău – Nădăşel are, de asemenea, finanţare de la buget iar partea de la Suplacu de Barcău la Nădăşel, 93 de km, va fi primul proiect de autostradă care va fi finanţat integral din acciza introdusă de la 1 aprilie.

„Încasările pe an din acciză sunt, estimativ, de 500 de milioane de euro, deci nu va fi o problemă să poată fi finanţat acest tronson”, a subliniat ministrul.

Din vechea autostradă Transilvania, din traseul proiectat iniţial, se va realiza şi tronsonul Câmpia Turzii – Tg. Mureş, din fonduri europene, ca soluţie tehnică fiind propusă construcţia unui drum naţional cu patru benzi, prin afara localităţilor, ale cărui costuri sunt mai mici decât pentru autostradă, scrie economica.net.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Primăria Timișoara vrea să preia șantierul Centurii de Vest! A făcut deja o solicitare Ministerului Transporturilor

Primăria Timișoara a transmis Ministerului Transporturilor un memoriu prin...

Drumarii din Timis, apeluri DISPERATE la inconstientii care intra pe contrasens pe autostrada

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara lansează, frecvent,...

Secretar de stat ALDE: 16 milioane de lei pentru reabilitarea Garii de Nord din Timisoara

Ovidiu Sîrbu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și...

Peste 37 de kilometri de drum judetean modernizat, de la Carpinis la limita cu judetul Arad, pentru conexiunea cu A1

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Consiliul Județean...

CJ Timis demareaza licitatia pentru largirea la patru benzi a drumului DJ 691, care leaga Timisoara de A1

Consiliul Județean (CJ) Timiș anunță că Agenția Națională pentru...