Echipajul SMURD circula pe strada Gheorghe Lazăr, spre bulevardul Cetății şi mergeau la o solicitare, cu semnalele acustice şi luminoase pornite. Acesta a pătruns pe roșu în intersecția cu Circumvalațiunii, însă unul dintre șoferii care circulau pe culoarea verde a semaforului, aflat într-un autoturism Audi A4, nu a fost atent şi a izbit în plin autospeciala. Acesta ne-a povestit că în fața lui se afla un microbuz și nu a văzut la timp echipajul SMURD aflat în misiune.
În urma impactului, maşina pompierilor a lovit bordura şi s-a răsturnat, însă echipajul de prim ajutor, a scăpat ca prin minune, la fel și șoferul din autovehiculul Audi. Circulația în zonă a fost îngreunată zeci de minute, până ce pompierii de la descarcerare au repus autospeciala pe roţi şi au deblocat intersecţia. Poliţiştii sosiţi de urgenţă la faţa locului, au testat ambii şoferi cu aparatul etilotest, rezutatul fiind negativ. Cei doi şoferi s-au ales cu permisele suspendate pe o perioadă de 60 de zile.
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=SajX_g7bKek&feature=youtu.be]