Poate din cauza vremii „precipitate”, a “babiloniei” create de începutul facultăților sau lipsei de organizare venită de la conducere (Podul Michelangelo fiind “mort” de mai bine de câteva luni), traficul a luat întorsături mai mult decât haotice. Regulile de circulație s-au transformat, astfel, cel care ajunge primul are prioritate, liniile de tramvai pot fi utilizate de “șoferii șmecherași” ca și scurtături, nu contează cat de lungă e coada, dacă ai loc să te bagi printre mașini (peste ele dacă s-ar putea) dai înainte cu tupeu că doar “nu ești fraier să aștepți ca tot omul”.
De asemenea, niciodată nu există “prea mult” când vine vorba de folosirea claxonului autovehicului tău chiar dacă asta nu rezolvă nimic, folosirea degetului mijlociu și a înjurăturilor alias “codul șoferilor bine-educați” și, regula mea preferată, dacă ești “milițian” și dispui de girofar și sirenă, ambuteiajul este locul prielnic unde, din senin, se poate ivi o “urgență”.
O domnișoară șoferiță a considerat că cea mai bună variantă este să dea drumul la avariile mașinii sale, chiar pe Bulevardul Revoluției din 1989 și să “o părăsească”, gingașă, fără resentimente. Un alt domn și mai civilizat, a pornit pe liniile de tramvai, tot cu luminile de avarie sclipind. Aparent, pornirea acestor avertizări luminoase anulează codul rutier și orice lege. Pe ruta Bulevardul Revoluției 1989- Podul Decebal-Strada J.H. Pestalozzi- Strada Daliei , Strada Ștefan cel Mare-Bulevardul Eroilor de la Tisa, precum și pe restul străzilor din cadrul Complexului Studențesc și al zonei centrale s-a circulat astăzi bară la bară.