Euro revine spre 4,40 lei

- Advertisement -

Evoluţia trebuie pusă pe seama anunţului că banca americană JP Morgan va introduce titlurile de stat româneşti în indicele GBI-EM Global Diversified Investment Grade, trecându-le, de la sfârşitul lunii iulie, în categoria recomandată investiţiilor. Această decizia urmează celei de la începutul anului trecut, când aceeaşi bancă a inclus bondurile locale într-un indice al pieţelor emergente, după ce britanicii de la Barclays luaseră, la sfârşitul lui 2012, o măsură asemănătoare.

În aceste condiţii, cursul euro a scăzut ieri de la 4,4290 la 4,4155 lei, după ce luni a fost atins un maxim al ultimelor 11 săptămâni, de 4,4488 lei, iar cotaţiile din piaţă crescuseră aproape de 4,46 lei. Piaţa s-a deschis aproape de 4,42 lei, la 4,4190 lei, care a reprezentat maximul zilei. Până la anunţarea mediei de către BNR, minimul a fost de 4,4150 lei, pentru ca apoi euro să scadă spre 4,40 lei, cotaţiile coborând la 4,4030 – 4,4060 lei.

Cursul dolarului american a scăzut de la 3,2891 la 3,2766 lei iar cel al francului elveţian de la 3,6447 la 3,6343 lei. În regiune, moneda poloneză stagna în faţa euro la 4,138 – 4,142 zloţi iar cea maghiară se deprecia la 307,4 – 308,2 forinţi.

Perechea euro/dolar îşi continua evoluţia descendentă, cotaţiile atingând un nou minim al ultimelor opt luni, de 1,3441 dolari, maximul fiind de 1,3484 dolari, în ciuda faptului că un important indice al industriei din zona euro a cunoscut o creştere.

În piaţa de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe septembrie la 1,3445 – 1,3480, respectiv la 1,3475 – 1,3495 dolari pe decembrie, iar uncia de aur pe august la 1.297 – 1.299 dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Posta Romana linisteste pensionarii: Pensiile vin intre 10 si 20 ianuarie 2020

Compania Naţională Poşta Română informează că, în această lună,...

DGASPC Timis organizeaza un nou curs de formare a asistentilor maternali profesionisti

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC)...

Conferinte, expozitii si educatie financiara! BNR sarbatoreste Centenarul la Timisoara

În contextul aniversării Centenarului Marii Uniri, Banca Națională a...

Cautat de politisti dupa ce a inselat un batran cu 900 de lei. Suna la 112 daca il vezi

Alertă în Timiş. Oamenii legii caută un bărbat suspectat...

Burse de 7.500.000 de lei pentru elevii din Timisoara. Cum se impart banii de la primarie

Aproape 11.000 de elevi din Timiş vor primi burse...