FOTO Protest cu lumânări, lacrimi şi multă tristeţe în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara

- Advertisement -

Miercuri dimineaţă, aşa cum au promis, câţiva tineri au protestat tacit în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara. Aceştia au aprins lumânări, alături de poza unui bărbat care şi-a pierdut viaţa la scurt timp după ce a contactat un virus din unitatea spitalicească, fără ca doctorii să facă ceva în acest sens, deşi, anterior fusese operat pe creier, aceasta fiind o reuşită.

La câteva zile după decesul lui Petru Cosmaschi, pacientul care s-a infectat cu Bacteria Clostridium Difficile din Spitalul Judeţean din Timişoara, tinerii din municipiul de pe Bega au iniţiat un protest prin intermediul reţelei lor preferate de socializare – Facebook. Aceştia şi-au dat întâlnire în faţa „Judeţeanului” miercuri dimineaţă, de la ora 10:00. Deşi nu s-au strâns într-un număr mare, motivul protestului lor, paşnic de altfel, a fost unul extrem de serios. Faptul că o parte din bolnavii care se internează la acest spital pleacă acasă ori mai bolnavi decât au venit, ori cu alte boli decât cele pe care le au tratat.

Un astfel de caz este şi cel al lui Petru Cosmaschi, un bărbat care necesita o intervenţie chirurgicală la nivelul creierului, făcută cu succes de renumitul medic Horia Pleş, de cazul său ocupându-se şi rezidentul Adrian Raţă, la secţia de Neurochirurgie. După aceasta, timp de două săptămâni medicii au vrut să îl externeze, chiar dacă pacientul se simţea rău în continuare. L-au externat, iar pe fişa sa de externare scrie bacteria este în stare acută. Petru Cosmaschi a început să se deshidrateze după câteva zile, timp în care i-a fost administrat tratamentul medicamentuos prescris de medici. Văzând că situaţia persită, familia l-a adus pe pacient înapoi la Spitalul Judeţean, de unde, bolnavul, a fost „redirecţionat” la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş, acolo unde a şi decedat.

Chiar dacă pe Facebook numărul celor care au anunţat că se alătură protestului tacit se apropia de 100 de persoane, organizatorii au fost dezamăgiţi să vadă că în faţa spitalului s-au adunat numai câteva persoane, între care şi fiica celui decedat – Carmen Cosmaschi, însă asta nu i-a împiedicat să nu aprindă, fiecare, câte o lumânare în memoria celor care mor datorită nepăsării medicilor din spitalele Timişoarei, şi mai ales a factorilor care ţin de unităţile spitaliceşti.

Conform Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Timiş, numai în 2013, în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara s-au înregistrat peste 70 de infectări, toate cu aceeaşi bacterie – Clostridium Difficile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie