”Gala Execelenţei” va fi deschisă luni, 8 decembrie 2014, cu începere de la ora 18:00, în amfiteatrul Alexandru Rogojan al Universităţii Politehnica Timişoara, B-dul. V. Pârvan nr. 2 corp D, unde va avea loc premierea studenţilor eminenţi şi a tinerilor cercetători cu rezultate deosebite în anul universitar 2013/2014.
A doua zi, marţi, de la ora 10:00, în sala Filarmonicii Banatul, vor fi premiaţi elevii claselor V-XII, care au obţinut media generală 10 în anul şcolar 2013/2014.
Miercuri, 10 decembrie, de la ora 11:00, vor fi înmânate diplome de merit elevilor olimpici laureaţi la nivel internaţional şi profesorilor coordonatori. De asemenea, în cadrul evenimentului prezentat de scriitorul Robert Şerban, vor mai fi oferite diplome de excelenţă menite să recompenseze omul şi activităţi care s-au dovedit determinante pentru viaţa comunităţii noastre. Vor fi premiaţi scriitori, actori şi artişti pentru excelenţă în activitatea desfăşurată, dar şi instituţii culturale şi organizaţii neguvernamentale atât pentru implicarea în viaţa comunităţii, cât şi pentru promovarea activităţilor de voluntariat.
Gala Premiilor de Excelenţă este un eveniment anual dedicat timişorenilor care au obţinut rezultate deosebite în domeniile lor de activitate, este o acţiune organizată de Primăria Municipiului Timişoara şi finanţată de Consiliul Local Timişoara.