Azi-naopte, în jurul orei 3:00, poliţiştii de la Secţia 3 din Timişoara au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Bulevardul Eroilor de la Tisa, din capitala Banatului, iar surprinderea lor a fost mare când au aflat că şoferul, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Motru, judeţul Gorj, are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice anulat din anul 2013.
Întrucât conducătorul auto emana vapori de alcool, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii au constatat că autoturismul nu este înmatriculat în vederea circulaţiei pe drumurile publice, valabilitatea autorizaţiei de circulaţie provizorie fiind expirată, motiv pentru care i-au întocmit dosar penal.
Foto: Arhivă