De ani de zile, Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara doar simulează că se zbate să iasă dintr-o zonă neagră a existenței universitare, chipurile, de top!
Dacă cineva are curiozitatea să dea o căutare pe Google, vizavi de performanțele UMF Timișoara, va da peste o întreagă faună de personaje și o serie de situații hilare, care nu au nicio treabă cu mediul universitar: cadre didactice în calitate de agresori sexuali, acuzatii de mită sau favoruri sexuale, studenți străini denunțători, profesori arestați si condamnați pentru fapte de corupție și câte și mai câte. Chiar și tarife ale examenelor, pe forumurile studenților mediciniști! Mai mult, grafitti pe zidurile UMF Timisoara, șterse peste noapte, cu numele unor profesori, în clar, alături de…onorarii! Cu toate acestea, în ciuda situației delicate, medicina timișoreană și-a continuat drumul, făcându-se că nici nu vede și că nici nu aude: a umplut clinicile universitare DOAR cu neamuri și pile și a dat posturi în învățământul universitar acelorași categorii sociale… (de)favorizate!
Dacă ar fi să facem referire la toți copiii, nepoatele, nepotii, ginerii și nurorile șmecherilor din UMF Timișoara, care de mai bine de două decenii fac legea în medicina timișoreană, ne-ar trebui cel puțin 3 zile. Practic, nu există clinică universitară sau catedră didactică la UMF Timișoara, care să nu fie ”penetrată”, până la nivel micro, de către rudele de gradul întâi sau prin alianță ale marilor conferențiari sau profesori universitari. Asta ca să nu mai zică cineva ca medicii pleacă din țară, exclusiv din cauza salariilor mici! Nu, medicii, în care statul român investește peste 100.000 euro pentru pregătire, emigrează ȘI din cauza faptului că nu pot avea o carieră profesională, nu primesc posturi în spitalele universitare și nici pe linie didactică în UMF Timișoara. De ce nu primesc, este de domeniul evidenței: nu au pedigree, nu au sânge albastru, nu provin din familii de medici! Oricum, cei care au răzbit în această luptă cu sistemul, pot fi numărați pe degetele de la două mâini. Și au răzbit doar pentru că toate mințile luminate ale UMF Timișoara au realizat că cineva, care pricepe meserie, mai trebuie să și muncească! În acest context, începând de astăzi, voceatimișului.ro va prezintă un prim exemplu de atitudine haiducească, urmând ca pe parcursul zilelor următoare să intrăm în ”meandrele concretului”, astfel încât toată lumea să priceapă că în UMF Timișoara posturile se dau pe pile, examenele sunt fraudate în mod grosolan, vom vorbi despre criterii care se aplică doar pentru unii (ne)fericiți, despre ”taxe de examinare”, recunoscute de studenți sub semnătură privată cât și despre un autodenunț al unui cadru universitar, care dezvăluie rețelele și canalele de…comunicare. Grup organizat, ce mai!
…ca la biliard, cu manta!
La concursul pentru postul de profesor universitar, organizat în urmă cu circa două săptămâni de către UMF Timișoara, au participat conferențiarii universitari Ioan Sas și Elena Bernad, primul dintre cei doi fiind cel declarat învingător. Tot atunci, la examenul pentru postul de conferențiar universitar au participat asistenții universitari Cosmin Cîtu, Dan Navolan, Izabella Petre și Laurențiu Pirtea, ultimul fiind declarat câștigător. Practic, cei doi, atât Sas cât și Pirtea, au fost declarați admiși, în sensul că membri comisiei de examinare au validat procesul-verbal al concursului. Partea bună e că, toți cei ejectați de sistem, recte ceilalți candidați pentru titlul de profesor universitar și conferențiar, au depus contestație, imediat după examenul propriu-zis. Practic, vorbim despre probe solide, probe cu carul și cu duiumul, care nu confirmă decât faptul că, ceea ce s-a întâmplat între pereții UMF Timișoara, nu a fost un examen ci o execuție publică, mai mult decât umilitoare. O bătaie de joc, care trece dincolo de orice imaginație! Conform regulamentului de concurs, în perioada 27.02.2016-12.03.2016, s-a procedat la publicarea pe pagina web UMF Timișoara a criteriilor de participare. Mai târziu, în 12 martie a.c, dosarele au ajuns în posesia comisiei de concurs. Conform art. 9, punctul 2 din regulamentul de organizare a concursului, “după terminarea perioadei de înscriere nu se mai pot depune documente suplimentare la dosarul de concurs. La înscriere nu vor fi acceptate dosarele incomplete”. Altfel spus, tot ce trece de comisia de validare a dosarelor pentru concurs, are bun de tipar! Așa se explică de ce toți cei șase candidați, atât pentru postul de profesor universitar cât și pentru cel de conferențiar, au fost validați, în sensul că au avut dosarele complete, lucru care a fost publicat chiar și pe site-ul UMF Timișoara, chiar în secțiunea concursului. Practic, toți candidații au fost declarați admiși la proba pe dosare, fiind invitați în runda finală: susținerea examenului propriu-zis!
Semne de întrebare
La câteva ceasuri de la validarea tuturor dosarelor, pe data de 17 martie ac, UMF Timișoara primește o sesizare din partea dr. Elena Bernad, candidat pentru postul de profesor universitar. În reclamația sa, dr. Elena Bernad a adus la cunoștința comisiei de concurs că, deși, în Anexa 7 A, dr. Ioan Sas, contracandidatul său, susține că a avut calitatea de membru în echipa de cercetare din cadrul grantului tip A 1167/2003-2005, “Evaluarea dimensiunii comportamentelor cu risc la liceeni și tineri din învățământul profesional, postliceal și universitar din județul Timiș”, în realitate, dr. Sas n-a făcut parte din echipa respectivă. Ca probă, dr. Elena Bernad prezintă comisiei informațiile disponibile pe site-ul Consiliului Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior – CNCSIS, Lista granturilor finalizate la 31 decembrie 2005, Comisia 6, Granturi tip A, din care se observă că, într-adevăr, dr. Ioan Sas nu figurează în echipa proiectului respectiv. La câteva zile de la depunerea sesizării, Comisia de verificare a standardelor minimale necesare și obligatorii pentru înscrierea la concurs, alcătuită din prof. univ. dr Marius Raica (președintele comisiei), prof. univ. dr. Alexandra Enache, prof. univ. dr. Cristina Maria Borțun, prof. univ. dr. Cristina Adriana Dehelean (membri), îi răspunde dr. Elena Bernad. Practic, onor comisia condusă de însuși rectorul UMF Timișoara, scoate din joben o adeverință semnată de ”doamna prof. dr. Brigitha Vlaicu, în calitate de director proiect al Proiectului de cercetare CNCIS tip A 1167/2003-2005 cu titlul (…), derulat în perioada 2003-2005”, care se jură, sub semnătură privată că dr. Ioan Sas a făcut parte din ”colectivul inițial” al proiectului, deși acesta nu apare pe site-ul CNCSIS, singurul forum autorizat! Și ca totul să fie uns, ”apărătorii” dr. Sas mai scot la bătaie, tot o altă adeverință sub semnătură privata, de această dată desemnata de prof. dr. Matusz Petru, din care reiese că ”domnul conf. Sas este membru în proiectul la care se face referire în prezenta sesizare„. Concluzia: avem doi oameni pe care trebuie să-i credem pe cuvânt, în detrimentul singurului site oficial, CNCSIS, autoritate tutelară guvernamentală!!!
Orbul găinilor
Trecând peste faptul că cele două adrese, venite în ajutorul dr. Sas, sunt de o ambiguitate fenomenală, se impune câteva mici comentarii. În primul rând, din prima adresa, cea a dr. Brigitha Vlaicu, se înțelege că, practic, dr. Ioan Sas n-a făcut parte din echipa de cercetare, ci a fost asimilat acesteia, doi, respectiv patru ani mai târziu, odată cu cooptarea în colectivul de autori care a scos cele două monografii. Mai mult, conform art. 9, punctul 2, regulamentul UMFT interzice depunerea documentelor suplimentare la dosarul de concurs, după terminarea perioadei de înscriere. Așadar, adresa dr. Brigitha Vlaicu este un document suplimentar! O altă întrebare care se ridică este de când are întâietate o adeverință sau chiar două, în fața unor informații oficiale publicate pe un site guvernamental?! Clar, pe parcursul derulării unui proiect, se pot produce, din diverse motive, modificări în componența echipei de cercetare, însă aceste schimbări trebuie înregistrate în mod oficial, trebuie să apară în niște acte adiționale la contractul de finanțare a grantului, trebuie să apară și pe site-ul guvernamental. Or, acestea nu există! În altă ordine de idei, pe pagina de internet a Disciplinei de Igienă a Facultății de Medicină, echipa de cercetare din cadrului proiectului respectiv, asumată de dr. Sas, este compusă din șase membri. Pe site-ul guvernamental, colectivul este alcătuit din 14 membri. Din adresa trimisă, în 23 martie a.c. către UMF Timișoara, în ajutorul dr. Sas, rezultă că echipa a numărat, 33 de membri. Și, să vă mai spunem că dr. Ioan Sas este prodecan al Facultății de Medicină și, deci, superiorul ierarhic (din punct de vedere strict administrativ) al doamnei prof. univ. dr. Brigitha Vlaicu, șefa disciplinei de igienă?! Mai are sens?
Eclipsă totală
Normal, în aceste condiții, sesizarea înaintată de dr. Elena Bernad a primit un răspuns negativ, de genul ”nu se confirmă”, astfel că celebrul concursul pentru ocuparea postului de profesor universitar, a mers mai departe, cei doi, Bernard și Sas, fiind validați pentru faza finală! Ceva de genul s-a întâmplat și pentru ocuparea postului de conferențiar universitar, acolo unde, tot pe 17 martie a.c., dr. Izabella Petre a formulat o contestație împotriva tuturor competitorilor. Cu privire la Laurențiu Pirtea, reclamă faptul că în cazul grantului menționat de candidatul respectiv – „Genotipul HPV ca și factor de risc pentru persistența infecției după conizație” -, Hotărârea Senatului nr. 7618/25.07.2013 a stabilit că „directorul și responsabilul de proiect se cuantifică echivalent cu funcția de membru a echipei de proiect”. Cu alte cuvinte, da, e adevărat că dr. Laurențiu Pirtea a fost director de proiect în cadrul grantului respectiv, doar că Senatul UMFT a decis, în acel caz specific, echivalarea respectivei calități cu cea de simplu membru. Ca atare, a precizat dr. Izabella Petre în contestația sa, „Dr. Pirtea nu îndeplinește standardele minimale și obligatorii” prevăzute de regulamentul acestui concurs. La fel ca și în cazul sesizării înaintate de dr. Elena Bernad, comisia de verificare a standardelor minimale necesare și obligatorii pentru înscrierea la concurs îi răspunde doamnei dr. Izabella Petre, pe care o informează că „a înțeles greșit standardul minim pentru postul de conferențiar în ceea ce privește criteriul 4.4”. După care, punctual, comisia îi dă… dreptate doamnei dr. Petre, constatând, în cazul dr. Dan Năvolan și al dr. Cosmin Cîtu, că art. 31 din metodologia de concurs spune că nu sunt eligibile, printre altele, „proiectele de dezvoltare instituțională”. Altfel spus, pentru unii mumă, pentru alții ciumă! Oricum, răspunsul în ansamblu al comisiei este unul halucinant: mai întâi ii spune reclamantei că a înțeles greșit, mai departe constată, în două cazuri, că sesizarea este întemeiată, apoi, în al treilea caz, pretinde cu nonșalanță că negrul e alb și viceversa, după care, în final, nu ia nici o măsură! Așadar, și în această situație toți candidații pentru titlul de conferențiar au fost declarați…eligibili!
Da, nu vă frecați la ochi…
