- Advertisement -
Incendiu de proporţii la un depozit situat între localitățile Remetea Mare și Izvin, ieri seara.
Pompierii au fost chemaţi să intervină pentru a lichida un incendiu care a cuprins aproximativ 8000 de baloți de fân dintr-un depozit situat între cele două localităţi. La faţa locului au ajuns două autospeciale de lucru cu apă și spumă și nouă subofițeri, iar în ajutorul pompierilor militari au venit și membrii S.V.S.U. Recaș. Intervenţia a fost una extrem de grea, dată fiind aria mare pe care s-a întins sinistrul, dar şi vântul puternic care a îngreunat stingerea incendiului. Pompierii au luptat cu flăcările aproape 10 ore.
foto: ISU TIMIS