Inconștiență maximă! Șoferi băuți sau fără permis de conducere s-au urcat la volan! Au fost însă, prinși de polițiști

- Advertisement -
Polițiștii timișeni au depistat o serie de nereguli pe șoselele din județ, în weekend. Au constatat 9 infracțiuni la regimul circulației și au reținut 26 de permise de conducere.

Sâmbătă seara, în jurul orei 21:50 polițiștii au depistat pe raza localității Gavojdia, un bărbat în vârstă de 46 de ani, care a condus sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele  acestuia, polițiștii au întocmit dosar penal pentru “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Tot sâmbătă noaptea, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au depistat pe strada Eroilor de la Tisa, din Timișoara, un bărbat în vârstă de 29 de ani, care a condus un autoturism, implicat într-un accident cu pagube materiale.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele  tânărului a fost întocmit dosar penal pentru “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 16:50 au depistat pe Splaiul Nistrului, din municipiu, un tânăr de 22 de ani, care ar fi condus un autoturism, fără a deține permis de conducere.

Pe numele  tânărului, a fost întocmit dosar penal pentru “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Politistii din Timis, razie (aproape) ca-n vremurile bune VIDEO

Angajații Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș au ieșit...

Vitezomani, vi se pregăteşte ceva !!! Poliţiştii Rutieri testează un nou aparat radar

TruCam este cel mai avansat dispozitiv compact, ce combină...

Șofer din Craiova, prins de polițiști pe șoselele Timișoarei, cu o ALCOLEMIE RECORD!

Miercuri, 8 aprilie 2015, în jurul orei 23:19, poliţiştii...