Mai mulți pedeliști, decât vechii liberali, în Comitetul Executiv al ”noului PNL” Timiș

- Advertisement -

Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, a avut loc, la București, Consiliul Național de Conducere al Partidului Național Liberal. Evenimentul a fost găzduit de Palatul Parlamentului, iar printre principalele hotărâri adoptate la nivel național se regăsește și crearea Comitetului Județean Executiv Neparitar, ca for executiv cu ședințe săptămânale. La nivelul județului Timiș, acest Comitet va fi format din 34 de membri, 15 din partea Partidului Național Liberal (latura istorică), iar 19 dați de ”componentă nouă”, adică foștii membri ai Partidului Democrat Liberal. Comitetul Județean Executiv Neparitar va fi condus, în continuare, de cei doi copreședinți.

În cadrul evenimentului de la București s-a mai decis unificarea birourilor județene și constituirea astfel a Biroului Județean Unic Paritar, ca for suprem județean de validare a deciziilor Comitetului Județean Executiv. În ceea ce privește județul Timiș, Biroul Județean Unic Paritar va cuprinde câte 79 de membri din fiecare dintre cele două ”componente”, totalizând 158 persoane. Biroul Judetean Unic Paritar va fi condus de cei doi copreședinți, ne-a informat Nicolae Robu, vicepreședinte PNL în plan național.

Totodată, la nivel național s-a decis unificarea secretariatelor generale județene și constituirea astfel a Secretariatului General Unic, ca organism organizatoric, condus de un secretar general și un secretar general adjunct. În județul Timiș, secretarul general îl dă componenta nouă (PDL) a PNL, post ocupat de Dănuț Groza (primarul orașului Sânnicolau Mare), iar secretarul general adjunct îl dă componenta istorică a PNL, în persoana lui Marian Vasile.

Şedinţa Consiliului Naţional al noului PNL, care a avut loc la Palatul Parlamentului, s-a desfășurat în prezenţa a 1.051 de delegaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie