Doctorul Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara susține că a solicitat, încă din primăvară, achiziționarea de materiale medicale pentru a-și putea desfășura activitatea, însă până la ora actuală a primit numai ”vorbe goale”. Ionac a transmis la finele săptămânii trecute și un comunicat de presă despre care susține că a fost ”un gest de exasperare din cauză că joi m-am plimbat ca o minge de ping-pong între aprovizionare, magazie, bloc operator, secție urmărind unde sunt materialele primite și recepționate, care sunt pe procedura de achiziție publică, care nu s-a terminat încă”.
Managerul SCJUT, Marius Craina, a transmis și replica sa la acuzațiile lansate de medicul Ionac, care este și subalternul său. Craina a început prin a explica situația celor ”500 de referate nesoluționate” menționate de Ionac, precizând să s-a făcut o licitație-mamut, la care au participat 104 firme, suma alocată fiind de peste un milion de lei. ”A fost o licitație cu multe semne de întrebare, dar pentru prima dată am considerat că este necesar să se adauge o condiție obligatorie și anume ca fiecare firmă să transmită o mostră pentru fiecare produs licitat pentru că mulți colegi s-au plâns de materialele sanitare, că una se licitează și alta se aduce. Licitația s-a finalizat abia la finele lunii mai 2015, după ce s-a verificat calitatea produselor respective și s-a încheiat la sub 500 de mii de lei, ceea ce înseamnă că a crescut calitatea și au scăzut costurile”.
Craina a mai menționat că el nu l-a acuzat niciodată pe Ionac, de absolut nimic, deși acesta susține cotrariul. ”Este total anormal, total imoral, contravine oricăror legi de bun-simț și de bună-purtare să spui că un coleg lansează acuzații la adresa ta. Niciodată în viața mea nu am acuzat amenințat pe nimeni, pentru că nu intră în caracterul sau atribuțiile mele să lansez acuzații. (…) Am sesizat atât Consiliul de Etică cât și Comisia de disciplină privind aceste abateri pe care le are, atât verbale cât și comportamentale, pe care le are la adresa managementului spitalului”, a spus managerul SCJUT, completând că activitatea Clinicii de Chirurgie Vasculară se desfășoară normal.
Șeful ”Județeanului” a mai precizat că doctorul Mihai Ionac a condus spitalul timp de doi ani de zile, timp în care ”nu a intrat absolut niciunul dintre materialele care se regăsesc în referatele primite și totuși activitatea se desfășura în condiții normale”.
Mai mult decât atât, miercuri, 24 iunie 2015, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, Ministerul Sănătății a trimis un control al Direcției de Sănătate Publică Timiș ca urmare a unei sesizări trimise de medicul Mihai Ionac. ”A făcut un memoriu la minister, cum că nu are materiale. Doctorul Ionac nu a operat nici ieri, nici azi și am înțeles că nici mâine nu are operații, invocând lipsa materialelor, care se pot găsi în magazie. Controlul a cerut toate actele pentru a studia licitațiile, când s-au făcut achizițiile, ce s-a folosit și au descoperit exact ceea ce am prezentat ieri”, a declarat Marius Craina, cu puțin timp în urmă, pentru Vocea Timișului.
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=9HCO5CsUk7o&feature=youtu.be]