Luare de poziție oficială din partea europarlamentarului Maria Grapini. Umanist cere, printr-un comunicat de presă, ca toți cei care sunt nemulțumiți de modificările propuse de PSD privind anumite articole din Legile Justiției să se documenteze mai bine. Grapini, cunoscută pentru activitatea intensă de pe rețelele de socializare, dă asigurări că Legile justiției, în noua formă, sunt la fel ca în Franța, Germania sau Olanda.
„Urmăresc dezbaterile privind supărarea ambasadorilor din șapte state europene, față de legile justiției din România. În loc să le trimitem legile traduse, poate era mai bine să le cerem ambasadorilor respectivi să-și citească fisele postului! De unde si până unde își permit unii diplomați să ne spună ce legi să adoptăm? Oare ambasadorii români în statele membre UE cer parlamentelor naționale să procedeze într-un fel sau altul? Îmi voi permite să interpelez Comisia Europeană, imediat ce vom începe sesiunea parlamentară europeană! (…)Este incredibil cât de ușor ne lăsăm, câteodată, manipulați! Legile justiției din România conțin aceleași prevederi precum cele ale Franței, Germaniei sau Olandei! E timp destul, aceste zile, să citiți și să trageți singuri concluziile. Vă rog s-o faceți, nu fiți superficiali, nu suntem un popor de naivi! Am fost acuzată – tot în aceste zile în care speram să am parte de liniște, căci așa ar fi fost omenește – că sunt părtinitoare, că țin cu Puterea, că fac jocul ei. Refuz să intru în polemici, spun doar atât: mi-am apărat și-mi apăr țara, mai mult decât toți cei care mă jignesc, la comandă sau nu! Mă bat pentru România noastră cum n-o face niciunul dintre cei care mă acuză, pentru că încă mai cred că ne putem salva! Nu-mi vorbesc țara de rău, în fața Europei, nu cer sancțiuni și cartonașe roșii pentru România, în plenul Parlamentului European, nu servesc interese străine de Tricolor! Când țara mea e aruncată în corzi, pe nedrept, ripostez! Când țara mea e privită pe sub sprânceană, o apăr! Fie că le convine unora, fie că nu, rămân o patrioată”, susține Maria Grapini.