Mesaj EMOȚIONANT din partea președintelul Klaus Iohannis, înainte de Crăciun

- Advertisement -

Pe o celebră rețea de socialeizare, acolo unde președintele României a adunat peste 1,3 milioane de aprecieri, Klaus Iohannis a postat un mesaj dedicat românilor, cu ocazia Cărciunului. Mesajul este unul emoționant prin prisma subiectului – familiile despărțite datorită faptului că părinții unor copii sunt plecați peste hotare pentru a munci.

”Dragii mei,
Crăciunul este o sărbătoare a familiei și a copiilor. În România se află însă cei mai mulți copii despărțiți de părinți din Uniunea Europeană. Siliți de greutăți să părăsească țara și să muncească în străinătate, mulți părinți își văd copiii o dată sau de două ori pe an. Alteori, îi văd odată la câțiva ani. Singurătatea, abandonul, frica de ziua de mâine, absența dragostei îi transformă pe copiii rămași acasă în cetățeni care cu greu vor ști să-și găsească un drum în societate. Cum să fie generoși și cum să dăruiască dragoste în jurul lor când nimeni nu i-a învățat căldura sufletească a unui cămin? Românii care au stat la cozi interminabile, pe ploaie și frig, ca să mă voteze, au făcut acest lucru și cu gândul la copiii lor. Au sperat că vor avea, în sfârșit, o șansă să se întoarcă acasă și să trăiască o viață de familie firească. Voi face tot ce îmi stă în putință pentru ca familiile să se reunească pe parcursul mandatului meu și să vindece rănile lăsate de despărțirea îndelungată. De Crăciun, creștinii se adună în jurul bradului, cântă colinde și mănâncă bunătăți, cinstind nașterea Pruncului Isus în ieslea din Betleem. Gândurile mele se îndreaptă în aceste zile de sărbătoare către toți copiii ai căror părinți sunt departe, către toți părinții care duc dorul copiilor lor, către toate familiile de români din țară și din străinătate. Vă urez tuturor Crăciun binecuvântat, încredere în viitor și speranță în viața tuturor copiilor României!” a scris Klaus Iohannis, pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Distinctie prezidentiala pentru Teatrul National din Timisoara

Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara a primit o...

Presedintele Romaniei: Nu renuntati la vot din cauza unui guvern incompetent!

Președintele României, Klaus Iohannis a transmis un mesaj prin...

Ion Răducanu, pe cai mari. A fost ales preşedinte al UNPR!

Uniunea Naţională pentru Progresul României are, de astăzi, un...

Călin Dobra a anunţat priorităţile zero pentru Consiliul Judeţean Timiş. Ce spun vicepreşedinţii instituţiei

O bună colaborare cu aleşii judeţeni indiferent de partidul...