Migranţi sirieni şi călăuzele lor, cetăţeni români, depistaţi de poliţiştii de frontieră la Cenad

- Advertisement -

Luni, 12 august 2013, în jurul orei 7:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară patru persoane, călătorind cu un autoturism înmatriculat în Germania. Trei dintre acestea s-au legitimat cu cărţi de identitate româneşti, iar al patrulea cu paşaport simplu românesc.

Lucrătorii noştri au avut suspiciuni cu privire la documentele prezentate de către cele patru persoane, motiv pentru care au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au stabilit că trei dintre documentele prezentate la control, şi anume cărţile de identitate, nu îndeplineau condiţiile de formă şi fond ale unor documente valabile, fiind false total.

Continuând cercetările în cauză, poliţiştii de frontieră au stabilit că două persoane din cele patru sunt cetăţeni români: S. Raul în vârstă de 30 de ani, domiciliat în judeţul Timiş, respectiv S. Octavian, în vârstă de 32 de ani, iar celelalte două persoane sunt cetăţeni sirieni, în vârstă de 24, respectiv 17 ani.

Din declaraţiile celor în cauză a reieşit faptul că cei doi cetăţeni români au preluat cetăţenii sirieni în data de 11 august a.c., dintr-o localitate aflată în sudul ţării, cu intenţia de a-i transporta în Germania, urmând să îi călăuzească în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat, în Ungaria, prin P.T.F. Cenad. Cetăţenii români ar fi primit suma de 1.000 de euro în urma săvârşirii activităţilor ilegale.

În cauză au fost întocmite dosare penale astfel: pe numele cetăţeanului român S. Raul sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, pe numele cetăţeanului român S. Octavian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi iar pe numele celor doi cetăţeni sirieni sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de ieşire din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi fals privind identitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie