Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Negru pe alb! Arhitectul-șef al CJ Timiș denunță modificări substanțiale și operațiuni interzise în proiectul rezidențial din perimetrul Lidl-Giroc

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Și azi continuăm cu odiseea de pe raza comunei Giroc, localitate păstorită de mai bine de 25 de ani de primarul PSD Ionel Toma. Peste două decenii în care, într-o cursă dementă pentru înavuțire, administrația publică, în frunte cu diriguitorii săi, a căzut pradă unor interese de grup și a ajuns, încet și sigur, la mâna cooperativei imobiliare. Mai exact, la cheremul unor șmecheri care au spoliat-o și siluit-o din toate pozițiile! Doar în interesul propriu!

Așa că, tot azi, datorită condițiilor vitrege de pe orizontală, Primăria Giroc nu este altceva decât o entitate publică… doar cu numele! Una care se vrea statală și în slujba cetățenilor dar care, datorită șantajului și beneficiilor pe persoană fizică, funcționează numai la buton și la cheremul combinatorilor rezidențiali. O știe toată lumea și nu mai e niciun secret pentru absolut nimeni că administrația comunală s-a transformat, sub privirile languroase ale edilului Ionel Toma, într-o tarabă ambulantă. Un soi de talcioc în care orice produs urbanistic e realizabil și… de vânzare!

Că lucrurile stau exact așa, cel puțin în privința PUZ-ului din zona magazinului Lidl-Giroc, proiect dezvoltat de iordanianul Mueen Al Shawish și sirianul Nidal Cheik Asad, dar mijlocit și negociat la sânge de Ionel-Dan Pascu (Puiu Minda), o confirmă, în mai multe adrese oficiale, înaintate instituțiilor în drept, arhitectul-șef al Consiliului Județean Timiș, Loredana Pălălău. Înalt funcționar public despre care, pe data de 25 noiembrie 2021, în cadrul unei ședințe online cu subordonații, așa cum a prezentat deja voceatimisului.ro, primarul Ionel Toma o cataloga, la modul cel mai grobian cu putință, drept ”o p…zdă și cea mai proastă din lume”.

Probabil, aceeași părere sublimă și corectă a avut-o întâiul comunei Giroc și despre angajații Inspectoratului de Stat în Construcții Timiș care, cu câteva zile înainte de Crăciun, au avut tupeul să aplice, administrației publice pe care o conduce cu delegație de mai bine de 8 luni de zile, o amendă de 1500 RON. Doar pentru faptul că, nu-i așa, funcționarii Primăriei au refuzat să pună la dispoziția organului de control documentele urbanistice care au stat la baza avizelor pentru construcția ansamblului rezidențial din perimetrul magazinului Lidl-Giroc: 76 de autorizații de construire pe CF nr. 401710. Practic, 51 pentru construcții de blocuri, 3 pentru zona de servicii, 22 pentru edilitare și 0 pentru social-culturale!

De fapt miza jocului, de-a refuza predarea documentelor către ISC Timiș, a fost însăși protejarea intereselor cooperativei imobiliare. Și se vede clar lucrul acesta din autorizațiile de construire emise pentru apropiații iordanianului Mueen Al Shawish și sirianului Nidal Cheick Asad, cum altfel decât cu contribuția nemijlocită a lui Puiu Minda, stăpânul absolut al administrației comunaleAngela Ștefan (3), SC Kantara Building SRL (2), SC Sinol Building SRL (2),  SC AB Oasis Construct SRL (2), SC Golden House Residance SRL (2), SC Casa Ambient SRL, SC Ecosysteme SRL (8), ASD Building Developement SRL (21), Mimo Rezidence SRL (4), SC MTI Building Construct SRL, SC Asaad Building Project 2019 SRL (3), SC Al&Romaya Logistic SRL (2) și SC Mimo Investement Group SRL.

Disecție urbanistică

Și cea mai bună explicație a ping-pong-ului efectuat de Primăria Giroc cu Inspectoratul de Stat în Construcții Timiș, de fapt una care să reconfirme temerile protectorilor cooperativei imobiliare, vine din pixul Loredanei Pălălău, arhitectul-șef al județului. Astfel, în cadrul unui schimb de adrese cu instituții de forță ale statului român, funcționarul Consiliului Județean Timiș și-a exprimat foarte tranșant părerea profesională vizavi de modul în care a fost respectat PUZ-ul ”Dezvoltare zonă mixtă de locuințe colective cu servicii”, aprobat prin HCL Giroc nr. 191 din 12 decembrie 2017. Un proiect care, așa cum a prezentat și voceatimisului.ro, a trecut abia după ce Puiu Minda a experimentat ”metoda capac” pe spatele beneficiarilor Mueen al Shawish și Nidal Cheick Asad.

Vizavi de ansamblul rezidențial din zona Lidl-Giroc, arhitectul-șef al CJ Timiș a pus la dispoziția instituțiilor, care au solicitat lămuriri despre proiectul dezvoltat lângă calea ferată din Giroc, pe un întreg suport magnetic, ”varianta avizată de CJ Timiș, în integralitatea sa și cu zonele asupra cărora s-a instituit un tip de restricție prin documentele de urbanism PUG, în totalitate…”. Altfel spus, un proiect a fost avizat de către Consiliul Județean Timiș, iar altul s-a dezvoltat, în realitate, la fața locului, pe raza comunei Giroc. Mai exact, arată arhitectul-șef, la o simplă accesare a geoportalului Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară ”se constată modificări substanțiale ale geometriei parcelelor, în raport cu propunerea de lotizare, avizată în PUZ, prin acțiuni de comasare”.

Ceea ce, conform arhitectului-șef al județului, ”definește scopul” pentru care au fost emise tot soiul de certificate urbanistice privind unificări de terenuri (un exemplu – CU nr. 95 din 14 februarie 2018), cu scopul construirii unor ansambluri rezidențiale de D+P+4E. Mai exact, modificări care, potrivit legii, sunt ”operațiuni interzise”, tocmai pentru că intră în contradicție cu actele de autoritate emise de Primăria Giroc și avizate de Consiliul Județean Timiș. Și, pe lângă aspectele menționate, arhitectul Loredana Pălălău mai arată cu degetul și spre nerespectarea reglementărilor urbanistice privind zonificarea funcțională a ansamblului rezidențial care s-a dezvoltat pe terenul iordanianului Al Shawish și sirianului Cheick Asad.

În realitate, se arată în schimbul de adrese dintre instituții, ”în zona de servicii au fost edificate clădiri de locuit în sistem colectiv în loc de birouri”. Și, mai mult decât orice, s-a constatat absența spațiilor verzi, care apar doar pe planșe, și (in)existența unor suprafețe de teren, care au fost constituite ca domeniu public, în cadrul PUZ Lidl – Giroc, dar care nu se regăsesc faptic (CF 414798). Altfel spus, o serie de spații cu altă destinație (n.n – SAD, zonă birouri-servicii) au fost construite din start ca niște apartamente și vândute, ulterior, ca atare, intabulările făcându-se după schimbarea de destinație a spațiilor cu ajutorul Primăriei Giroc și a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș (OCPI).

Și toate neregulile privind aprobarea și dezvoltarea cartierului rezidențial din perimetrul Lidl-Giroc au ajuns, după Crăciunul de anul trecut, și pe masa Inspectoratului de Stat în Construcții care, ”din verificările efectuate până în prezent”, a comunicat organelor în drept că Legea 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în PUZ-ul dezvoltat de cooperatiștii Mueen Al Shawish și Nidal Cheik Asad, dar înlesnit conform probelor de Ionel-Dan Pascu (Puiu Minda), a fost siluită, batjocorită, reinterpretată și ocolită, exact ca la o probă de ski de slalom uriaș!

Așa că azi, în frunte cu instituțiile de forță ale statului român, toată lumea e cu ochii pe Inspectoratul de Stat în Construcții Timiș și așteaptă concluziile finale ale raportului privind rețeta magică care a fost aplicată în cazul Planului de Urbanism Zonal (PUZ) din vecinătatea Lidl-Giroc. Și, evident, după disecția inginerilor în construcții, alți specialiști vor calcula prejudiciile. Asta, în timp ce procurorii se ocupă, deja, de beneficiile pe metrul pătrat, rezultate din diferențele dintre suprafețele de pe planșele aprobate și realitatea de la fața locului…

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore