Poliţiştii Secţiei 2 Rurale Cărpiniş au depistat în flagrant doi bărbaţi în timp ce sustrăgeau mai multe ţevi din cupru de la instalaţia de încălzire din interiorul unei case aflate în construcţii. Cei doi inculpaţi de 41 şi, respectiv 33 de ani, ambii din Săcălaz, ar fi pătruns în interior pe o fereastră.
În momentul în care poliţiştii au ajuns la faţa locului, cei doi bărbaţi au încercat să scape, escaladând gardul şi sărind în curtea unui vecin. După ce s-au folosit somaţiile legale, poliţiştii au executat un foc de avertisment în plan vertical, reuşind reţinerea bărbatului de 41 de ani. Ulterior, în urma investigaţiilor, poliţiştii l-au depistat şi pe cel de al doilea bărbat, care a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, procedându-se la reţinerea pentru 24 de ore a persoanelor în cauză. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi bărbaţi.