Piața Leonardo da Vinci a fost ”renovată” parțial de curând, aceasta fiind repusă în circulație odată cu reluarea traficului rutier și pietonal peste Podul Michelangelo. Zona a fost reamenajată, aici fiind inclusă și montarea de aspersoare special ”instalate” pentru irigarea gazonului așternut de cei de la Horticultura, nu îainte ca gazonul să fie montat o ”tură” și apoi ridicat pentru ”așezarea” instalației de irigat.
Lăsând la o parte această anomalie a proiectului, marți, la orele amiezii, timișorenii care aveau de traversat de pe o parte pe cealaltă a străzii Michelangelo, înspre Piața Leonaro da Vinci, au fost nevoiți să facă duș, în mijlocul zilei, deoarece aspersoarele erau pornite pentru a uda gazonul de la marginea trotuarului. De ”bălăceală” nu au scăpat nici mașinile care treceau prin apropiere și nici ”folia” care se aplică pe pista de biciclete, întrucât pe sectorul amintit tocmai se ”marca” pista verde dedicată bicicliștilor.
Ținem să precizăm că montajul aspersoarelor este realizat corespunzător, culmea fiind că nu cele de pe marginea trotuarului stropesc pe spațiul dedicat pietonilor, ci tocmai cele montate la distanță mai mare, pe marginea dinspre carosabil mai precis.
Și dacă tot e să fim cârcotași până la capăt, cineva să le spună celor de la Horticultura (cunoscători ai domeniului horticol – cel puțin așa se presupune, lucrând acolo) că gazonul nu se udă, la 30 de grade, în bătaia soarelui, NICIODATĂ.
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=OcfIfQwSp-s&feature=youtu.be]