Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Socol au descoperit abandonate, într-un autoturism de teren, marca „Mitsubishi”, cantitataea de 7.700 pachete de ţigări marca „Monte” şi „Marble”.
În dimineata zilei de ieri, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Socol a descoperit, în zona localităţii Lescoviţa, la câţiva metri de frontiera cu Serbia, urmele proaspete ale unei maşini, care duceau peste câmp spre Dealul Piatra Albă. Urmele găsite erau la aproximativ 4 km de DN 57, spre frontiera cu Serbia.
În consecinţă a fost declanşată o acţiune pentru a se stabili cu exactitate provenienţa urmelor. Ulterior, politiştii de frontieră au descoperit, abandonat, un autoturism de teren marca „Mitsubishi Shogun”, inmatriculat in Marea Britanie, încărcat cu 19 colete voluminoase, continând 7700 pachete de ţigări marca Marble şi Monte, de provenienţă Serbia.
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de aproximativ 77.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar cercetârile în cauză sunt continuate pentru depistarea persoanelor implicate şi stabilirea intregii activităţi infracţionale.