Regimentul 6 Artilerie Grea, COMEMORAT astăzi la Timișoara. Ce importanță a avut în Al Doilea Război Mondial

- Advertisement -

Eroii și veteranii de război din Regimentul 6 Artilerie Grea ,,Tribunul Axente Sever” au fost comemorați astăzi, de la ora 9, la Biserica Militară din Piața 700 și la Muzeul Banatului din Timișoara. Evenimentul al cărei slujbă a fost oficiată de preotul diacon George Dimoiu și la care a participat un pluton de 12 militari din Brigada 18 Infanterie Banat, a fost organizat de profesorul Laurențiu Mioc. Printre altele, Regimentul 6 Artilerie Grea a contribuit la respingerea ofensivei germano-maghiare asupra Timișoarei.

Domnul general în retragere Constantin Mărăcine, totodată președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război – Filiala Timiș, dar și cercetători de la Muzeul Banatului s-au mai aflat printre participanții evenimentului în care profesorul Laurențiu Mioc a ținut un discurs despre istoria regimentului comemorat. Două coroane de flori au fost depuse la placa memorială a Regimentului 6 Artilerie Grea de la Muzeul Banatului, la sfârșitul manifestării, una din partea Brigăzii 18 Infaterie Banat, iar cealaltă din partea muzeului.

În prezent la Timișoara mai sunt doar 4-5 veterani de război, dar care nu mai pot participat la comemorare din pricina vârstei înaintate.

Istoria Regimentului 6 Artilerie Grea

*Regimentul 6 Artilerie Grea român a fost înființat în 1923 și a avut garnizoana de reședință la Alba Iulia, comuna Florești (județul Cluj), Sibiu și Timișoara (sediul Muzeului Banatului din Piața Huniade, numărul 1). A participat la campania armatei române împotriva URSS de la începuturi, în 22 iunie 1941, și a sprijinit acțiunile de luptă ale trupelor române și germane la trecerea Prutului, în 3 iulie 1941, la trecerea Nistrului, în 17-19 iulie 1941, precum și la cucerirea Odessei, în 16 octombrie 1941, până la 23 august 1944. După lovitura de stat, când România s-a alăturat Națiunilor Unite, a luat parte în cooperare cu trupele româno-sovietice la acțiunile de luptă împotriva trupelor germano-maghiare, ce au dus la eliberarea zonei petrolifere din Valea Prahovei, eșecul ofensivei germano-maghiare asupra Timișoarei (10-17 septembrie 1944), dar și la revenirea nord-vestului Transilvaniei sub teritoriul național al României (25 octombrie 1944).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare