Autorităţile din Serbia au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, cu privire la faptul că au fost ridicate restricţiile de circulaţie pentru toate autovehiculele de marfă, care au fost instituite zilele trecute la Punctele de Trecere a Frontierei din Moraviţa, Jimbolia şi Naidăş (judeţul Caraş-Severin) din cauza condiţiilor meteo de pe teritoriul Republicii vecine.
Conducerea I.T.P.F. Timişoara va dispune, măsurile necesare (suplimentare a personalului care îşi desfăşoară activitatea în punctul de trecere a frontierei, creştere a numărului arterelor de control a TIR-urilor, dacă situaţia o va impune) pentru evitarea aglomerărilor şi realizarea unui control operativ şi fluent.
Totodată, poliţiştii de frontieră vor asigura în permanenţă sprijin participanţilor la trafic şi împreună cu autorităţile competente vor acţiona în comun în vederea intervenţiei în caz de urgenţă.