Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează călătorii că de la finalul lunii ianuarie, igienizează zilnic, în fiecare dimineață, toate mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea gripei. Angajații societății curăță balustradele cu cloramină.
STPT se vrea un exemplu pentru ”surorile” ei din țară și nu numai, în privința curățeniei și a igienei mijloacelor de transport în comun pe care le rulează în Timișoara și zona metropolitană. În afara faptului că amintește periodic de curățenie și spălarea vehiculelor care asigură transportul în comun în capitala Banatului și împrejurimile ei, societatea a anunțat că începând cu finele lunii precedente, când a fost declanșată alerta de gripă la nivel național, igienizează în fiecare dimineață balustradele și zonele de contact ale călătorilor cu vehiculele, folosind cloramină.
Cloramina este un dezinfectant cu spectru larg de acțiune asupra microorganismelor patogene, incluzând bacterii Gram pozitive și Gram negative, fungi, levuri, viruși, microbacterii și bacterii sporulate și se folosește ca dezinfectant și în unitățile medicale.
”Începând cu data de 27 ianuarie 2020, pe toate mijloacele de transport în comun din parcul circulant al Societății de Transport Public Timișoara se fac intervenții pentru a preveni îmbolnăvirile de gripă. Mai exact, pe lângă intervențiile zilnice pentru păstrarea curățeniei și igienei, interioarele tuturor mijloacelor de transport în comun sunt dezinfectate cu cloramină, în fiecare dimineață, înainte ca acestea să fie scoase în traseu”, anunță reprezentanții STPT.