Vineri, 6 decembrie 2013, a avut loc un accident care cu un final care putea deveni tragic. Deşi la intersecţia străzii noi, de lângă cimitirul din Zona Buziaşului, cu strada Torac se află semnul STOP, şoferiţa neatentă a unui autoturism Skoda Fabia, de culoare roşie, a intrat în intersecţia respectivă lovind, în plin, un Audi care avea prioritate. Maşina germană, a fost aruncată până pe trotuar, în gardul unei case.
Şoferul din Audi s-a ales cu o lovitură putenică în zona piciorului stâng, necesitând îngrijiri medicale, dar şi în zona feţei datorită air-bag-urilor care l-au „protejat” din toate părţile.
Cele două autoturisme au fost serios avariate, Audi-ul suferind cel mai mult de pe urma acestui incident, aşa cum se poate observa şi din imagini.
Spre „bucuria” posesorului maşinii germane, şoferiţa care conducea „cu capul în nori” are asigurare CASCO, urmând ca ambii şoferi să fie despăgubiţi.