Zilele trecute am ajuns pe strada Ion Neculce – o stradă din Timişoara pe care o bună parte din cei care domiciliază sunt de etnie romă. Dacă nu ştiţi care este strada respectivă, haideţi să vă ajut. Este vorba despre drumul ce porneşte de la strada Ştefan cel Mare (actualmente în şantier) şi merge până la strada Tigrului, traversând zona Lunei.
Acum, că v-aţi făcut o idee, să continui cu ceea ce am început. Mergând dinspre Tigrului spre şantierul de pe Ştefan cel Mare, pe jos, mă deplasez ca tot omul cu bun simţ şi spirit civic, pe trotuar. Până la un punct a fost chiar bine, asta pentru că temperatura de afară nu a scos încă „populaţia” cu scaunele la stradă, pe trotuar. La un moment dat ajung în faţa unui „obstacol” pe patru roţi… pe trotuar. O maşină Volkswagen Golf cu numere de Bulgaria era parcată pe trotuar. Cobor pe carosabil şi, după ce o ocolesc, vreau să revin pe trotuar pentru a-mi continua drumul, dar ce să fie? Nu pot urca pe trotuar pentru că o altă maşină trona acolo, un Volkswagen Polo, fără numere de înmatriculare. Ei bine, urc înapoi pe trotuar dar constat cu stupoare că un alt autoturism era parcat, la proporiu, pe trotuar şi chiar pe casă, aşa cum se poate observa şi din imagini. Este vorba despre o Mazda 323, înaintea căreia o fostă platformă era de asemenea pe trotuar. Tot pe trotuar se mai găseau un Volkwagen Golf 2 „pe butuci”, un Opel Corsa şi un Renault Laguna, ca să nu mai pomenesc de celelalte circa 10 autoturisme, toate în stare de „descompunere” care tronează pe carosabil, în faţa imobilului cu numărul 15A.
Ca să fie clar pentru toată lumea, situaţia nu datează de azi, de ieri, ci de mai mult de un an. Dar probabil cel care locuieşte în zonă şi deţine aceste „epave” a obţinut o autorizaţie pentru un Schrott Auto, de la autorităţiile locale, căci altfel nu-mi imaginez cum de Poliţia Locală Timişoara sau cei de la IPJ Timiş nu au luat nicio măsură pentru „debarasarea” acestei străzi.
Pentru a nu considera că fac o discriminare, nu voi întreba pe nimeni câte dintre maşinile neînmatriculate, sau cu numere străine, de pe acea porţiune de stradă sunt „legale”.