Timișoara este primul oraș din România pe străzile căruia a circulat un tramvai electric, orașul unde a fost editat primul ziar din România și primul oraș cu o stradă asfaltată din țara noastră. În acest context, nu mai este o surpriză faptul că tot Timișoara a devenit și primul oraș din România – dar și de pe întreg continentul european – cu străzi iluminate electric, pe 12 noiembrie 1884. Acum 130 de ani, pe 12 noiembrie, în Timișoara au fost inaugurate 731 de lămpi stradale, care au transformat complet aspectul nocturn al oraşului, reprezentând un exemplu urmat ulterior și de alte orașe din România și din Europa.
Cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la inaugurarea sistemului electric de iluminare stradală din Timişoara, în cadrul proiectului City of Energy, Enel pune la dispoziție unul din posturile sale de transformare ca suport pentru o lucrare de artă dedicată acestei premiere. Este vorba despre postul din Piața Mărăști, care a fost transformat de artistul Alex Baciu într-o operă de artă ce elogiază inovația de acum 130 de ani, precum și unicitatea orașului pe harta Europei. Transformarea vizuală iese din tiparele clasice ale street art-ului, incluzând elemente şi tehnici care integrează postul de transformare în peisajul citadin, printre acestea numărându-se și elemente pictate cu vopsea fosforescentă, ce va fi iluminată noaptea așa cum, acum 130 de ani, o făceau cele peste 700 de lămpi stradale.
Știut fiind faptul că iluminatul electric ”cade” foarte frecvent pe malul Begăi, timișorenii fiind nevoiți să orbecăiască mai ales în zone foarte populate, unde se și întrerupe iluminatul electric extrem de frecvent (unul dintre cele mai bune exemple fiind Complexul Studențesc), primarul Timișoarei anunță că, din nefericire, furnizorul de electricitate poate fi sancționat, conform contractului, doar dacă nu intervine în primele 24 de ore de la producerea ”avariei”. ”Sancțiunile pot interveni dacă nu se remediază penele timp de 24 de ore. Această prvedere din contract nu putea fi negociată pentru că ea este o clauză a concernului Enel și poți avea o relație cu Enel dacă accepți această clauză sau nu. Având în vedere că s-a făcut o reducere substanțială de tarif și facem economii mari acum, în noua formă a contractului am acceptat acea cauză. În plus Enel s-a angajat, nu prin contract, să facă toate eforturile ca penle de curent să fie înlăturate cât mai prompt și mai ales pentru a nu mai apărea pene. Noi ne dorim să se facă o tehnologizare corespunzătoare, încât să nu mai constatăm penele de curent din Timișoara. Dacă tot apar foarte rar, intervențiile trebuie să fie prompte” a explicat Robu, însă timișorenii tot nemulțimiți vor rămâne și după vorbele edilului.
[responsive_youtube