Universitățile din oraș susțin proiectul Timișoara-Capitală Culturală Europeană 2021

- Advertisement -

Întâlnire universitară astăzi la Primărie, unde rectorii universităților din Timișoara au semnat un acord prin care se angajează că insituțiile academice pe care le conduc vor suține demersurile Timișoarei de a deveni capitală culturală în 2021.

La întrunire au participat Viorel-Aurel Șerban-rectorul Universității Politehnice, Marlen Pirtea-rectorul Universității de Vest, Marius Raica-rectorul Universității de Medicină, Paul Pîrșan-rectorul USAMVBT,  Bebeselea-Sterp Adriana-rectorul Universității Ion Slavici, Corina Mușuroi-rectorul Universității Tibiscus și Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

În textul declarației de susținere se arată că municipiul Timișoara, prin excelență al diveristății culturale, etnice, religioase, ideologice, etc. întrunește toate cerințele pentru a fi o excelentă capitală a culturii:

„Considerăm că Timişoara, municipiu prin excelenţă al diversităţii -culturale, etnice, religioase, ideologice, etc.-, dar în egală măsură al toleranţei şi solidarităţii între oameni, al respectului pentru valorile fiecăruia şi al împărtăşirii fiecăruia din valorile celuilalt, municipiu cu o puternică tradiţie în cultură şi de o remarcabilă forţă culturală actuală, centru universitar de renume internaţional, pol urban de maximă importanţă la nivel euroregional în această parte de Europă, întruneşte toate cerinţele pentru a fi o excelentă capitală europeană a culturii în 2021.”

După conferință, primarul Robu a ținut să explice ce înseamnă acest acord, și ce rol vor avea universitățile în viitor, pentru ca șansele urbei de pe Bega să crească exponențial:

„Am invitat rectorii univerisităților timișorene, rectorii celor patru universități de stat și celor două univeristăți private din Timișoara la o discuție pe mai multe subiecte dar care viza în final să semnăm două declarații. O primă declarație vizează angajamentul de susținere a proiectului Timișoara capitală culturală europeană de către cei șase rectorii ca personalități ale orașului dar și pe universitățile pe care dânșii le reprezintă. Cealaltă declarație este una prin care cei șase rectori și cu subsemnatul am asumat, am proclamat Timișoara ca pol universitar de excelență de mare impact local, regional, național și euroregional, cu tot ce incumbă din asta în planul responsabilităților noastre. Asta înseamnă o preocupare susținută din partea universităților pentru creșterea calității actului educațional, pentru creșterea calității activității de cercetare științifică pentru o mai bună relaționare a pregătirii studenților, viitorilor specialiști cu nevoile mediului socio-economic pentru un mai bun transfer a rezultatelor cercetării științifice și ideilor novative către societate și, evident, asta înseamnă și o mai puternică implicare a specialiștilor din universități în problemele comunității timișorene în general, iar din partea primăriei asta presupune și un interes mai mare a administrației publice locale pentru problemele universităților și o disponibilitate pe măsură la soluționare acestor probleme.”

La această declarație au aderat și rectorii invitați care au ținut să explice care este rolul universităților și a învățământului academic într-un oraș de talia și cu pretențiile Timișoarei, cât și să îi încurajeze pe timișoreni să se implice mai mult în viața de zi cu zi a orașului, asta fiind cea mai importantă armă și cel mai ușor mod ca Timișoara să urce pe primul loc în clasamentul orașelor candidate.

Marius Raica, rectorul Univeristății de Medicină „Victor Babeș” este de părere că Timișoara poate deveni capitală culturală, trebuie doar să își dorească acest lucru. În completare, Raica a explicat că universitatea pe care o conduce are numeroase proiecte culturale care vor beneficia de mai multă vizibilitate, acum că s-a semnat acest acord de colaborare cu primăria orașului :

Deocamdată este tot un acord dar eu sunt convins că prin acțiunile concertate ale universităților și coordonat de primărie își va arăta roadele cât de curând, nu numai în domeniul educației și în domeniul cercetării, ci și în deschiderea către societate, pentru că societatea are alte nevoie de mai mult decât am fost noi obișnuiți până mai anul trecut. Timișoara poate să devină capitală culturală dacă dorește. Dar Timișoara în sine, nu neapărat Timișoara, populația Timișoarei, trebuie să dorească ca orașul să devină capitală culturală și să se implice activ pentru că fiecare are ceva de oferit. Universitatea de Medicină, la fel ca toate celelalte, are numeroase acțiuni culturale care nu sunt suficicent popularizate, de aceea am avut câteva propuneri directe către primărie și la asociația care se ocupă de această problemă, inclusiv cu expoziții de pictură, cu concerte pe care le avem, cu proiecții de filme, lucruri care pot fi de interes în aceast domeniu.”

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest este și el mulțumit de această implicare, doarece, consideră dânsul,  rolul mediului universitar nu este doar acela de a crea locuri de muncă și de a avea cât mai mulți studenți ci este de implicare în viața socială a orașului cu toate competențele pe care le are.

„Semnarea acestui acord înseamnă un prim pas într-o colaborare a mediului universitar, așa cum eu mi-am dorit-o de mult timp, în domeniul cercetării, cu Primăria, una directă, activă, transparentă, care zic eu că va face din Timișoara un oraș mai puternic. Dacă vom implementa toate cele ce s-au spus astăzi și s-au scris pe aceste declarații și acorduri, cred că vom vedea toți rezultatele pentru că mediul universitar este un mediu puternic a cărui menire nu este doar de a crea locuri de muncă și a face educație, ci acela de a se implica direct cu toate competențele pe care le are, cadre didactice, studenți, în bunul mers al orașului.  De la ceea ce înseamnă cultură până la educație, domeniul economic, sanitar, cercetare, toate acestea sunt părți integrate a unei strategii de dezvoltare sustenabile a orașului Timișoara. Mediul universitar va fi un actor extrem de important în crearea și implementarea acestei strategii. Faptul că primăria a conștientizat acest lucru nu face decât să credem că vor fi un succes acest proiect de implementare. Toată lumea are șanse când se înscrie într-o comptetiție și trebuie să gândim pozitiv, să gândim că vom câștiga această competiție, iar daca nu o vom câștiga, să avem convingerea că toți cei implicați au făcut tot ce se putea pentru victorie.”

Și Paul Pârșan, rectorul Universității de Agronomie, este ferm convins că USAMVBT poate da o mână de ajutor foarte importantă la ridicarea Timișoare până la rangul de Capitală Culturală, prin producerea pentru societate a tehnologiei inovative. Pârșan a declarat că acesta este un fapt concret al univeristății pe care o reprezintă deoarece insitutele de cercetare de care dispune, sunt printre cele mai performante din România:

„Acest pact este un prim pas în consolidarea învățământului universitar timișorean și a cercetării timișorene. A fost o perioadă de până acum un an s-au făcut investiții importante în institute de cercetare și,  s-au finalizat în ultima perioadă, chiar acum câteva luni, două dintre ele, foarte importante. Urmează o perioadă în care acestea trebuie să producă pentru societate tehnologii novative, să îmbunătțească calitate vieții din Timșoara, la creșterea valorii pe care noi o realizăm aici într-un final, toate acestea se vor reflecta în nevelul de cultură și civilizatie al societății timișorene. Acum, ca și universitate agricolă poate că dumneavoastră considerați că aria noastră de acțiune și de influență o reprezintă doar ruralul,  nu este așa pentru că universitatea noastră nu își desfășoară activitatea de cercetare doar în domeniul agriculturii aplicate ci avem două insitute de cercetări, unul de curând inaugurat, unul mai vechi care au ca domeniu principal biologia. Vă pot spune că la noi in universitate se poate efectua fără probleme clonări. Avem cercetări pe energii regenerabile, avem stații pilot realizate. Suntem complementari și interesul general și obligația pe care ne-o asumam ca universități publice e de a contribui l-a îmbunătățirea vieții tuturor celor pe care îi servim, societatea timișoreană, societatea bănățeană, societatea românească și de ce nu, dimensiunea euro-regională și europeană a Timișoarei.”

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=Nj6pui0Iyqo&feature=youtu.be]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie