Intervenţii în forţă ale specialiştilor de la DIICOT, astăzi, în nu mai puţin de 23 de locaţii din Timiș, Dâmbovița, Argeș și Ilfov unde oamenii legii au descins pentru a destructura un grup infracţional care era specializat în trafic de persoane, trafic de minori şi proxentism. Activitatea grupului se desfăşura şi în afara graniţelor ţării.
Conform comunicatului emis de DIICOT, „În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2013, pe raza județelor Dâmbovița, Argeș și Timiș, s-a constituit un grup infracţional organizat cunoscut cu preocupări infracționale pe linia traficului de persoane, traficului de minori și proxenetismului. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că victimele au fost atrase de stilul de viață opulent al membrilor grupului, fiind racolate prin metoda ”lover boy” încă din perioada minoratului, din medii defavorizate, familii cu venituri mici sau dezorganizate.Ulterior, persoanele vătămate erau exploatate pe teritoriul României, iar după împlinirea vârstei de 18 ani erau exploatate sexual în țări precum Irlanda, Marea Britanie și Germania.
Tinerelor li se promitea faptul că banii obținuți din practicarea prostituției vor fi investiți în case și mașini pe care le vor avea împreună cu partenerii lor de viață, membri ai grupului infracțional organizat, însă de cele mai multe ori aceștia racolau și alte tinere pe care le exploatau sexual pe teritoriul Irlandei sau a altor țări, sub atenta supraveghere a membrilor grupului.Întrucât membrii grupului au evitat să își achiziționeze bunuri în nume personal, de cele mai multe ori aceștia le-au înregistrat în numele tinerelor pe care le exploatau sexual, pentru a le câștiga încrederea. Totuși, în permanență suspecții își exercitau controlul asupra victimelor, în fapt fiind adevărații beneficiari ai bunurilor.
Cercetările efectuate au relevat faptul că gruparea infracțională era organizată pe baza principiului subordonării ierarhice, respectiv, doi suspecți, soț și soție, erau liderii segmentului care funcționa în Irlanda, un alt suspect, liderul segmentului care funcționa în Germania, iar un alt membru al grupului își desfășura activitatea pe teritoriul Angliei, acesta din urmă aderând la grupul infracțional organizat la începutul anului 2017, cu intenția de a dezvolta gruparea infracțională pe teritoriul acestui stat.
Activitatea infracțională desfășurată în Irlanda, Marea Britanie și Germania era sprijinită prin activități de racolare și exploatare interne de către alţi membri ai grupului”.