Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Sătul de ignoranța Bucureștiului, Robu vrea să ”mute” în subordinea Primăriei o parte a viitoarei ”Centuri”. Cum speră să obțină banii pentru construcție

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

”Am avut o discuție cu directorul CNADNR Timiș legată de Centura de Nord-Vest a Timișoarei, dar și de cea Sud. În privința ultimei am convenit să continuăm demersurile pentru includerea ei în Master Plan și pentru găsirea unor modalități de finanțare cât mai grabnică, considerând inacceptabilă lăsarea pentru 2017 a demarării unui asemenea proiect” a explicat inițial Nicolae Robu.

Edilul-șef al Timișoarei a mai spus că implementarea acestui proiect durează cel puțin doi ani şi refuză să se gândească la faptul că ”până în 2019-2020 vom rămâne tot fără centură”. Robu a explicat apoi că discuțiile legate de Centura de Nord-Vest au scos la iveală faptul că traseul acesteia ajunge la 13,2 km și va fi situat în cea mai mare parte pe teritoriul muncipiului Timişoara. Valoarea estimată pentru această lucrare ar fi de circa 45 de milioane de euro. ”Mă gândesc foarte serios să solicit transferul acestui obiectiv în jurisdicţia primăriei Timişoara. Aştept să văd specificaţiile pentru programele europene pe exercițiul financiar 2014 -2020, şi, dacă un astfel de obiectiv ar fi eligibil cu primăria ca aplicant, atunci cred că ar merita să facem acest pas şi să aducem acest obiectiv în jurisdicţia primăriei. Ar fi extrem de important ca de la racordul actual al Centurii de Nord cu drumul spre Arad să avem un traseu ocolitor până la drumul spre graniţa cu Serbia. Acest tronson de Centură presupune și realizarea a patru pasaje și a unui nou pod peste Bega, de aceea are o valoare atât de ridicată” a mai explicat liberalul.

Concluzionând că nu ar trebui să se întâmpine dificultăți deosebite în realizarea unei asemenea lucrări, Timișoara fiind oraș de câmpie, Robu a cerut ca toți timișorenii să-și manifeste virulent dorința scoaterii traficului greu în afara orașului, ”indiferent de opțiunea sau apartenența politică. Ne doare că nu avem decât acel tronson scurt de Centură, care este puțin pentru Municipiul Timișoara. Atâta vreme cât nu vom construi și celelalte două sectoare de șosea de centură, vom avea drumuri distruse, noxe, praf, zgomot, vibrații care distrug clădirile și creează ambuteiaje” a mai spus Robu.

Întâiul gospodar al capitalei Banatului a anunțat că ambele sectoare de șosea de Centură sunt la fel de importante pentru bunul mers al orașului pe care-l conduce, menționând că ”în doi ani s-ar putea construi ținând cont de relief, desigur, nu în ritmul în care a fost construit secotul de drum existent”.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore