În perioada 11-13 aprilie 2015, cu ocazia sărbătoririi Paştelui, importante efective din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi din Timişoara, vor lua măsuri pentru ca slujbele religioase de paşte să se desfăşoare fără incidente, în zona de responsabilitate teritorială a unităţii, mai exact în judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara.
Deoarece la Mânăstirea Prislop din judeţul Hunedoara se preconizează participarea unui număr foarte mare de credincioşi la slujba religioasă de Paşte, efective ale unităţii din Timișoara vin în sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime. Tot în acest sens, jandarmii timișoreni vor mai fi prezenţi şi în municipiul Deva şi în oraşele Petroşani, Haţeg şi Lupeni.
Odată cu sărbătorirea Paştelui, în 13 localităţi din Banat se mai desfăşoară şi sărbătorile satelor, rugile bănăţene, ocazie cu care, jandarmii grupării se vor deplasa în judeţ pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă.