3.800 de fapte ilegale constatate de polițișii de frontieră de la I.T.P.F. Timișoara, în 2014. Cât însumează amenzile date

- Advertisement -

Bilanțul pe anul 2014 arată că la oamenii legii din cadrul Inspaectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au constatat un număr de 3.773 fapte ilegale: 1.021 infracţiuni şi 2.752 contravenţii, toate petrecute la granițele cu Serbia și Ungaria.

Astfel, în 2014, 27 de persoane au încercat să treacă ilegal frontiera, în timp ce 48 de persoane sunt acuzate de tentativă de trecere ilegală a frontierei. 16 dosare au fost deschise pentru trafic de migranţi, în timp ce 308 persoane sunt au fost prinse la frontieră cu documente false fiind cercetate pentru fals şi uz de fals. Pentru contrabandă şi fraude vamale sunt cercetate 155 de persoane, în timp ce dosare pentru trafic cu mașini furate au fost deschise 40. Cu privire la posesie ilegală de arme și muniții, au fost deschise cercetări pentru 5 persoane, în timp ce 8 cetățeni au fost descoperiți de polițiștii de frontieră cu mărfuri contrafăcute. Oamenii legii de la ITPF Timișoara au mai descoperit 11 persoane cercetate pentru furt, 63 de cetățeni care sunt acuzați de braconaj, iar 187 de oameni au comis infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. La alte fapte cu caracter infracţional sunt înregistrate 193 de cazuri.

Dintre cele 2.752 măsuri de sancţionare contravenţională aplicate, un număr de 1.325 au fost avertismente, iar 1.427 au fost amenzi având o valoare totală aplicată de 528.720 lei.

Cele mai multe contravenţii înregistrate au fost:
– 557 la O.U.G. 97 din 2005 privind actele de identitate ale cetăţenilor români;
– 536 la O.U.G. 105 din 2001 privind frontiera de stat a României;
– 408 la Legea 23 din 2008 privind pescuitul şi acvacultura;
– 327 la L.12 din 1990 – protejarea populaţiei împotriva activităţilor comerciale ilicite;
– 203 la Legea 61 din 1991 privind ordinea publică.

A fost refuzată ieşirea din ţară unui număr de 1.954 persoane, din diferite motive legale, în majoritatea cazurilor datorită lipsei documentelor de călătorie valabile sau expirate, în timp ce, de partea cealaltă, nu s-a permis intrarea în ţară unui număr de 847 cetăţeni străini, în special datorită faptului că nu posedau mijloace de subzistenţă, sau aveau nereguli în documentele de călătorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Amenzi de peste 60.000 de lei date de poliţişti, în câteva ore! Au fost reţinute şi 31 de permise de conducere

Poliţiştii rutieri au acţionat ieri, în intervalul orar 10:00-18:00,...

O nouă acțiune de deratizare la Timișoara, în perioada 15-30 noiembrie!

Primăria Timişoara anunță că, în perioada 15 – 30...