Puterea exemplului Prof. Mihai Ionac – un supererou şi un samaritean, dedicat pacienţilor, până la capăt!

Două, mari şi late, au fost momentele în care, cel puţin angajaţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, s-au distrat copios pe seama profesorului Mihai Ionac, şeful Secţiei de Chirurgie Vasculară.

Unii au râs de au inundat podelele, iar alţii s-au oprit, cu muşchii contractaţi la maxim, mai mult de teama unui icter mecanic. Primul episod al maratonului ilariant, despre care se vorbeşte chiar şi azi, s-a petrecut în urmă cu aproape nouă ani, mai exact pe 28 noiembrie 2010, când, în cadrul unui interviu acordat unui cotidian, dr. Ionac susţinea, nici mai mult şi nici mai puţin, că i-ar da afară «pe toţi medicii din spitalele de stat care iau bani de la pacenti».

Şi, mai mult decât atât, la fel ar proceda şi cu medicii care, deşi lucrează la stat, recrutează pacienţi pentru privat, la locul de muncă şi în timpul orelor de program. Al doilea episod, ceva mai recent, s-a petrecut în urmă cu câteva luni, când dr. Mihai Ionac explica, tot în mod public şi cu nonșalanta, că scriptele SCJUT nu mint când confirma, negru pe alb, că este pontat şi cu 25 de ore de operaţii pe zi! Timpul se comprimă, dovada că se poate! Ce mai contează că un pacient a decedat, în urma unor asemenea «jonglerii». Asta-i viaţa…

Ca să o luăm cronologic, când a afirmat cu tărie și convingere, că i-ar da afară pe toți medicii din spitalele de stat, care iau bani de la pacienți și care-i prostesc pe bieții oameni, să meargă la privat, în detrimentul angajatorului, prof. Mihai Ionac nu a mințit. Doar a ocolit adevărul!

Ce-i drept, dr. Ionac nu acceptă bani de la pacienți, adică șpagă, în plic, ca să o spunem direct că, pe tot parcursul interviului, medicul s-a ferit de acest termen, ca necuratul de tămâie! Șeful Secției de Chirurgie Vasculară acceptă bani, dar nu în plic, ci pe chitanță, direct în conturile fundației pe care o păstorește, CompasX.

E un fapt notoriu, deja, descoperit de Curtea de Conturi, ca urmare a unui control desfășurat la SCJUT, la nivelul anului 2014: mai bine de 100 de pacienți, întotdeauna înainte de operație, au donat sume cuprinse între 3000-5000 RON pentru «renovarea secției». Dr. Ionac s-a apărat susținând că toți banii, adunați de la sponsori, s-au investit în secția pe care o conduce.

În schimb, auditorii Curții de Conturi au văzut cu totul altceva în această poveste, repetitivă și facturată, mereu înaintea desfășurării actului medical, drept pentru care întreaga tărășenie a fost expusă pe larg și înaintată, sub forma unei plângeri penale, către procurorii competenți. Dovadă că, la câteva luni după, în 2015, atât secția condusă de prof. Mihai Ionac cât și domiciliul acestuia, au fost luate cu asalt de polițiști și procurori: descinderi în forță, saci cu documente, ridicați și sigilați, percheziții și declarații.

După care, ani de zile, liniște și pace! Pauză! Au fost nevoie de alți patru ani ca, la începutul lui 2018, procurorul de caz, Lucian Papici, să ajungă la o concluzie, care a rupt piața «donaților» în două și, ca să nu se piardă, și-a așternut, cu grijă, toate gândurile în referatul de urmărire penală, concluziile fiind chiar la pagina 11: în proporție de 90%, cazurile de mită nu se confirmă, iar pentru diferența de 10%, acordarea de diverse sume de bani, funcționarului public sau asimilat acestuia, în exercitarea atribuțiilor de serviciu este, nici mai mult și nici mai puțin, decât” o cutumă”?!???? Da, ați citit bine!

În oglindă

Concluzia procurorului, referitoare la faptul că șpaga la medic a devenit o «cutumă» este cel putin hazardata, dacă nu, bizară și riscantă, având în vedere că organul legislativ este, totuși, Parlamentul României care, dacă ar fi considerat că se impune legalizarea mitei, ar fi procedat în consecință, nu-i așa?!

Şi asta nu e totul, întrucât, procurorul Lucian Papici mai afirmă un lucru halucinant, comparând șpaga mascată cu o donație, în semn de recunoștință: «… în ceea ce privește donațiile depuse de către pacienții supuși intervențiilor chirurgicale de către medicul Ionac Mihai Edmond, acestora nu li s-a condiționat actul medical, prin oferirea unor donații bănești ci aceștia, în semn de recunoștință, au depus respectivele foloase în contul Asociației CompasX pentru a fi utilizate într-un scop social bine determinat, și anume renovarea și dotarea Secției de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului de Urgență Pius Brânzeu Timișoara».

Oricum, rămâne un mister absolut pentru toată lumea cum a ajuns procurorul Papici la cele două eșantioane procentuale, recte de 90% și respectiv 10 %!?! Pe ce studii sociologice s-a bazat??? Bun, hai că procentul de 90% e de înțeles, atâta timp cât, procurorul de caz și-a făcut treaba ca la carte, în sensul că, înainte de a lua declarații olografe «donatorilor», le-a învederat faptul că și darea (mascată) de mită e la fel de penală ca și luarea de mită.

Normal, oamenii au dat-o pe recunoștință, stimă, gratitudine, faptă creștinească, cruci, mătănii, Tatăl Ceresc etc! În schimb, misterul a rămas de nedeslușit la celelalte 10 procente și la cutumizarea spăgii în spitalele de stat! Oricum, în logica de trei simplă, se impune o întrebare: la aceeași concluzie ar fi ajuns procurorul dacă, de exemplu, un număr de 100 de studenţi, să zicem că de la UMF, ar fi făcut câte o donaţie de 100 de euro unui profesor, chiar înainte de susţinerea examenului, tot în semn de recunoştinţă?

Până la urmă, ca să fim corecți, concluzia procurorului Papici, nu e departe nici de raționamentul prof Mihai Ionac care, în cadrul aceluiași interviu istoric, declara că: «… în toate țările latine, mersul la medic, are ceva din vechile obiceiuri primitive. Pacientul aduce un cadou ca o ofranda, face un sacrificiu pentru sănătatea lui.

E reflexul strămoșilor noştrii…». În concluzie, latini sau nu, dosarul penal 891/2014, privind donaţiile ca şi recunoştinţa, a căzut pentru moment, dar s-a disjuns un altul, 259/P/2018, în care profesorul Ionac este cercetat, alături de alte două cadre medicale, pentru abuz în serviciu şi înşelăciune. Praf în ochi!

Viaţa merge mai departe

Ar fi multe lucruri de spus pe palierul donaţiilor făcute de către pacienţi, întâmplător, chiar la internare şi chiar înainte de a intra în sala de operaţie. Corect ar fi fost, în logica lucrurilor, ca «semnul de recunoştinţă» din partea pacienţilor să fi intervenit, după consumarea actului medical şi după efectuarea prestaţiei de servicii chirurgicale, nu înainte, nu?!

E urât și neprincipial să donezi înainte! Dar, na, asta e- probabil că magistraţii, când se duc la frizer, în semn de recunoştinţă, plătesc înainte prestarea de servicii de igienă capilară şi abia după aceea, aşteaptă cuminţi, la rând, ca să fie serviţi! Ce se întâmplă, dacă, la final, clientul/pacientul este nemulţumit, dar a apucat deja să-i fie recunoscător prestatorului?

Şi mai e o chestiune, aici: procurorul Papici este singurul funcţionar al statului român care confirmă investiția pe Secţia de Chirurgie Vasculară, ca urmare a actelor de recunoştinţă a pacienţilor, deşi, nici în zi de azi, după ani de chitanțe rupte pe coridoarele spitalului și în timpul orelor de program, aceasta nu a fost recepţionată, inventariată şi nici autorizată, nici de proprietarul clădirii, recte CJ Timiş și nici de conducerea unității spitalicești. Şi nici nu avea cum să fie, atâta timp cât lucrările s-au realizat – pentru că există lucrări, nimeni nu le neagă – cu încălcarea tuturor normelor de atribuire a contractelor de achiziție publică şi nu a fost urmărita în execuție.

Rămânând pe domeniul fantasticului latin, trebuie amintit că prof Ionac nu este la prima ciocnire violentă cu organul de control. A existat și momentul cu medicamentul «Vasaprostan». Metaforic vorbind, pacienţii de pe secţia coordonată de domnia sa, se hrăneau, zi-lumină, cu «Vasaprostan», în special, de la farmacia «Remedia», aflată sub tutela unui mebru al familiei prof. Ionac, mai exact o mătuşă.

Tot Curtea de Conturi a stabilit că, în perioada 2008-2014, doar farmacia de casă a decontat mai bine 1 milion euro pentru «Vasaprostanul» prescris de prof Ionac şi de colegii săi de secţie. Astăzi, din nou, pentru a asigura fluxul aceluiaşi «Vasaprostan», prof Ionac încheie cu pacienţii secţiei… «convenţii», chipurile, “în baza Legii 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii şi donaţiile de medicamente”. Astfel, prof. Ionac face o donaţie de «Vasaprostan» către pacienţii de pe secţie, începe tratamentul cu acordul şi semnătura acestora după care, tot prin «convenţie», pacientul se obligă ca, la finalizarea tratamentului, pe care nu a apucat să-l procure «din motive birocratice și în timp util», să readucă fiolele înapoi prof Ionac, «la data eliberării medicamentului, pe bază de reţetă compensată».

Şi uite aşa, circuitul merge mai departe, cooperativa funcţionează, donaţia e de fapt un împrumut pe termen scurt, care are la bază o «convenţie» medic-pacient. De fapt, nimic altceva decât o hârtie, care foloseşte antentul Spitalului Judeţean Timişoara şi datele de identificare ale unităţii sanitare, din nou, fără ca managementul stabilimentului să-şi fi dat acordul său să ştie că, instituția pe care o conduce, este implicată în astfel de tranzacţii, împrumuturi, convenţii, donaţii etc! Noaptea minţii!

În numele pacientului

Ca să nu se piardă firul, facem o recapitulare scurtă. Avem un medic care declara, sus şi tare, că şi-ar da afară toţi colegii, care iau bani de la pacienţi, dar tot el, printr-o fundaţie pe care o controlează, primeşte donaţii, tot în bani şi tot de la pacienţi, dar întotdeauna la internare şi înainte de operaţie.

Rupe chitanţe, la stat, în timpul programului de lucru, în saloanele bolnavilor! Tot aici, avem un medic care declara că şi-ar pune pe liber colegii de la stat, care direcţionează pacienţii către clinici private, dar el a făcut mereu acelaşi lucru şi îl face şi în continuare, mai ales acum când, în portofoliul domniei sale, a apărut, de curând, «Arterra», pe site-ul căreia toţi subordonaţii domnei sale, de la stat, apar cu nume şi prenume, cu competențe și stau în poziție de drepți.

Înainte, a dirijat pacienții către «Neuromed» şi «Remedia», dovadă că şi aceştia au făcut donaţii substanţiale în contul Fundaţiei CompasX, iar acum direcţionează «pensionarii din învăţământ», fără nicio jenă şi în plin spaţiu public, către clinica privată de chirurgie vasculară «Arterra», motivând că, în privat, are «mai mult timp liber».

Cum e posibil ca medicul să aibă, în privat, «mai mult timp liber», când e demonstrat, faptic şi scriptic că, îşi petrece şi îşi decontează între 18-25 de ore pe zi în blocul operator de la stat, după metoda «overlapping surgery», schemă imposibil de practicat de către alţi renumiţi chirurgi? Acelaşi medic e campion la prescripţii de «Vasaprostan», e medicul care îşi scoate bolnavii cu tot cu paturi pe coridoare, cât să vadă televiziunile că este suprasolicitat, asta în timp ce, în spatele uşilor închise, saloanele sunt goale, tocmai pentru că aceeaşi bolnavi sunt pe coridoare.

Din nou, același medic îşi jigneşte şi insultă colegii, făcându-i incompetenţi, vaci, ciori, ţigani etc. Pe de altă parte, avem un procuror care, în baza unei plângeri penale, făcute de o autoritate de control a statului român, declara sus şi tare că 90% dintre cei care au făcut donaţii, la internare, către fundaţia de chirurgie vasculară, nu au dat «şpagă mascată» ci au făcut «gesturi fireşti de recunoştinţă», chiar dacă, în viaţa lor, aceeaşi donatori, nu au mai făcut niciun gest de caritate publică şi nici nu vor mai face vreunul, decât dacă vor ajunge prin spitale!

Şi, tot acelaşi procuror care ne spune că, totuşi, «mita mascată» ar putea fi abuz în serviciu sau înşelăciune, dar care mai şi recunoaște că, diferența de 10% dintre donatorii fundaţiei cu pricina, nu se încadrează la capitolul de recunoștință, ci la cel de «cutumă». Adică, şpaga a devenit normalitate, că aşa e… în cutuma poporului român!

Vorba medicului care spunea că pacientul se simte obligat să aducă «un cadou, ca o ofrandă». Şi, mai grav, mai avem un pacient mort, Agoston Iosif, pe care medicul se jură că l-a operat el însuşi, în 3 rânduri consecutiv, deși protocoalele operatorii nu sunt semnate de domnia sa, ci de către un alt coleg de pe secție care, la vremea respectivă, nu avea un contract de voluntariat valabil, ci doar unul pentru gărzi, bătrânul fiind operat, mereu, în afara programului de gardă! Ajunge???

Sistemul păcii

Fără doar şi poate, prof. Ionac nu este singurul din Spitalul Judeţean Timişoara care-şi recrutează pacienţii de la stat şi îi trimite în privat. Şi nici singurul şef de secţie cu vreo fundaţie sau asociaţie! Unii sunt cu donaţiile, alţii cu plasarea forţei de muncă calificate, în tot ce înseamnă mediu clinic privat!

Că domnia sa, sunt şi alţii, începând cu ortopedia şi chrirurgia plastică, terminând cu gastroenterologia, ginecologia şi cardiologia. De ce? Pentru că se poate şi pentru că legea nu interzice să faci balet între stat şi privat! De moralitate, nu mai vorbim: banul să curgă! De respectarea programului de lucru, nici atât nu mai vorbim: unii vin la lucru, în cel mai fericit caz, între 8-9 dimineaţa, după care îi găseşti la privat, cu programul afişat pe uşă, care corespunde şi se suprapune, exact cu timpul de lucru de la stat.

De ce să se streseze, dacă oricum se pontează singuri şi de ce să calce pe la stat prea des, dacă oricum au «negrii» care operează în locul lor şi care, cât e ziua de lungă, recrutează «pacienţi buni» de pe coridoarele statului, forţându-i să aleagă privatul, tocmai pentru că le dau un timp de aşteptare pentru intervenţiile chirurgicale de cel puţin 6 luni.

Regie artistică, în toată regula: n-avem paturi, n-avem aia, nu ne merge aialaltă, dar avem carneţele dictando, fără index, zăvorâte sub cheie, în care se ţine, totuşi, o ordine a pacienţilor recunoscători, vorba domnului procuror! Şi ca să nu disperaţi, până la capăt, există totuşi şi o veste bună, în toată această nebunie a sistemului sanitar românesc, aflat pe butuci şi care seamănă tot mai mult cu un ciur, dar în care, anual, se investesc tot mai mulţi bani: un dosar al DIICOT, început în urmă cu un an, în colaborare cu serviciile speciale.

Dimensiunile sunt groteşti! Tot ce se cumpără de către stat, începând de la halate, faşe, câmpuri sterile, ace şi aţă chirurgicală şi până la aparatură, soluţii, medicamente şi anestezice ajung, sub o formă sau alta, în clinicile private şi pentru pacienţi privaţi. Hemoragie masivă pentru statul român, pierderi de sute de milioane de euro, estimate la nivel naţional!

De-a dreptul şocantă această caracatiţă! Raţionamentul specialiştilor, pe atât de firesc: «Niciodată, dar niciodată, de la evenimentele din decembrie 1989 şi până acum, Ministerul Sănătăţii, direct sau prin pârghiile pe care le deţine, nu a făcut vreun control amănunţit în mediul privat, deşi are competenţe. Nu a verificat niciodată, vorbim de spitalele şi clinicile private, care sunt intrările şi ieşirile de materiale sanitare sau medicamente.

Astăzi, când vorbim, profiturile sunt maxime pentru entităţile private, achiziţiile de consumabile sunt minime, flux continuu de pacienţi, operaţii cu nemiluita, dar nimeni nu îşi pune întrebarea de unde vin medicamentele, soluţiile sau materialele sanitare, care se utilizează în privat. Unii, prin firmele pe care le deţin, tarifează prestaţia pe actul medical, în sensul că se obligă să vină în privat cu tot ce îi trebuie, ca să ducă la bun sfârşit operaţia.

Ia de la stat, în fiecare zi, când pleacă de la serviciu şi încarcă fişele pacienţilor. Alţii, pur şi simplu fură tot ce le cade în mâna şi le vând la privat, sub preţul pieţei, fiind în legătură cu cei de la aprovizionare. Alţii din sănătate, fură pe comandă, în funcție de cerere»…