Județul TIMIȘ, sub COD GALBEN! Vânt puternic și ploi însemnate cantitativ până mâine dimineață

- Advertisement -

ANM a emis vineri, 30 ianuarie 2015, o atenționare de Cod Galben de fenomene meteorologice periculoase, între care sunt amintite ploile, însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori în zonele de munte.

Astfel, în intervalul 30 ianuarie 2015, ora 17:00 – 31 ianuarie 2015, ora 10:00, cu posibilitatea de extindere a atenționării, precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile vestice şi nord-vestice, unde se regăsește și județul Timiș, cantităţile de apă vor fi în jur de 15 l/mp şi izolat, în Carpaţii Occidentali, Carpaţii Meridionali şi în Subcarpaţii Getici peste 35-40 l/mp. Vor fi ploi, iar în zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat consistent de zăpadă.

Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala, în dimineaţa zilei de 31 ianuarie, local şi în nord-vestul şi centrul teritoriului. Vântul va prezenta intensificări în toată ţara, cu viteze mai mari în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei şi în Dobrogea, unde la rafală se vor depăşi 70 km/h. La munte, vântul va sufla tare, cu peste 90 de km/h, temporar viscolind zăpada.

Conform ANM, în județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Bihor, se vor semnala intensificări ale vântului, care la rafală vor depăși 60-70 km/h, în timp ce la munte viteza la rafală va depăși 80-90 km/h.

În regiunile vestice, pe litoral, precum şi în zonele de munte vântul se va intensifica treptat din prima parte a zilei de vineri 30 ianuarie. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va emite noi mesaje de atenţionare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Cod galben de vânt, în Timiş! Sunt aşteptate şi ploi însemnate cantitativ

Meteorologii au emis miercuri un cod galben de vânt...

Cod portocaliu de VIJELIE, in judetul Timis

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, în urmă...

Cod GALBEN in Banat! Ploi torentiale, vant si decarcari electrice

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o...

Atentie soferi! Temperaturile scazute, viscolul si ninsorile va pot pune probleme. CNAIR: Circulati cu atentie!

Începând de vineri după-masă o mare parte din teritoriul...

Vijelii, vant puternic si grindina, in mai multe localitati din Timis. Tragedie prevenita

Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Timiș, pregătiri pentru...