„Probe” contra plăţii TVA la încasarea facturii

- Advertisement -

„Probe” contra plăţii TVA la încasarea facturii 1Agenda fiscală a Guvernului s-a rotit în ultimul timp în jurul propunerii Executivului privind plata taxei pe valoare adăugată, care ar trebui să se facă la încasarea facturii. Intre timp, propunerea a devenit o realitate, urmând a fi aplicata de la 1 ianuarie 2013. Deşi, aparent, măsura ar trebui să vină mai ales în ajutorul firmelor mici şi mijlocii, se pare ca dezavantajele sunt în număr semnificativ mai mare decât beneficiile.

Două evidenţe fiscale

Specialiştii recunosc la unison că măsura este menită să ajute cash-flow-ul companiilor mici, care astfel nu vor mai fi obligate să se decapitalizeze plătind TVA aferentă facturilor neîncasate. Pe de altă parte însă, sunt şi numeroase voci care vorbesc despre dezavantaje. O problemă adusă în prim plan de specialişti este modul în care se vor raporta declaraţiile în ROL-ul fiscal. Sistemul contabil din România are la baza principiul contabilităţii de angajamente, prin care facturile emise şi primite se înregistrează la data primirii lor şi nu la data decontării lor, respectiv, încasării şi plăţii Astfel, dacă TVA-ul va fi plătit la încasare, atunci agenţii economici vor trebui să ţină două evidenţe fiscale – cea prezentă şi cea legată de încasări. „Fără un mecanism bine pus la punct, această dublă raportare va îngreuna controlul sistemului de plata al TVA. Întrebarea este cum vom raporta TVA-ul firmei în ROL-ul fiscal al contribuabilului? La facturare (conform contabilităţii de angajamente) sau la plată/încasare conform contabilităţii de casă? O gestiune slabă a sistemului poate genera necorelaţii între înregistrările din contabilitate, jurnalele de TVA, deconturile de TVA şi fişa fiscală a contribuabilului”, explică Luminiţa Ristea, partener CRG Nexia.

Astfel, dubla evidenţă în contabilitate va trebui ţinută atât de emitentul facturii, cât şi de primitor, care va ţine evidenţa pentru furnizorii cu cifră de afaceri de peste 500.000 de euro, şi furnizorii cu cifra de afaceri sub pragul de 500.000 de euro.

O măsură pentru şmecheri

Specialiştii vorbesc şi despre faptul că plata TVA la încasare încalcă două principii de bază ale fiscalităţii: cel al neutralităţii şi principiul eficienţei impunerii, dar vorbesc şi despre noi posibilităţi de a face evaziune. „Implementarea măsurii va deschide o cutie a Pandorei, întrucât posibilitatea de evaziune o să devină incredibilă. Dacă avem două firme care merg mână în mână, una emite factura şi nu mai încasează, însă deduce, iar cealaltă nu colectează. Poţi să faci în acest fel un carusel de zăpăceşti Fiscul de tot”, explică Alex Milce, Ernst & Young.

Mai tranşanţi, alţi consultanţi vorbesc despre „oportunităţi”. „Măsura este o derogare de la regimul general al TVA şi de fiecare dată când avem o derogare, aceasta creează oportunităţi pentru şmecherii”, spune Gabriel Biriş, Biriş Goran.

Şerban Toader, din cadrul Consiliul Investitorilor Străini, spune că inul dintre dezavantajele acestei măsuri este acela că firmele nu îşi mai pot exercita dreptul de deducere pentru facturile primite decât în momentul în care acestea sunt achitate. „Această prevedere poate fi mai puţin atractivă dacă o societate este în situaţia de a cere rambursări frecvente de TVA sau dacă achiziţiile de bunuri şi servicii se fac pe credit”, spune Toader.

O.T.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Noi artiști confirmați la Flight Festival 2023

Rag'N'Bone Man vine pentru prima dată în România, la...

Șeful Postului de Poliție din comuna Moșnița Nouă, pieton din cauza alcoolului

În data 6 octombrie 2023, în jurul orei 05:00,...

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Proiecție pro-homosexualitate pe fațada clădirii Operei din Timișoara, simbol al Revoluției române

În plină sărbătoare religioasă a Sfintei Parascheva, aseară, chiar...

Articole asemănătoare

Deputatul de Timis, Marilen Pirtea explica de ce nu au fost eliminate si pensiile militare

”În dezbaterile despre pensii, principiul echității și principiul contributivității...

IMM-urile din Vest pot beneficia de finantari nerambursabile de pana la un milion de euro

Întreprinderile mici și mijlocii pot beneficia de finanțări cuprinse...

Peste doua mii dintre angajatii ANAF, dati afara? O spune ministrul!

Digitalizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) programată să...

Din aceeași categorie