Accident pe Calea Buziaşului, din cauza unui şofer cu capul „în nori” FOTO+VIDEO

- Advertisement -

Accident de circulaţie sâmbătă, la orele prânzului, pe Calea Stan Vidrighin, la intersecţia cu Bulevardul Francesco Illy.

Şoferul unui autoturism Dacia Logan MCV, a ieşit de pe bulevardul amintit pe Calea Stan Vidrighin, fără să se asigure, moment în care şoferul unui autoturism Ford Focus, care se deplasa regulamentar pe sensul de mers spre strada Ştefan cel Mare, l-a lovit violent.

Accidentul nu s-a soldat cu victime, în autoturisme aflându-se doar şoferii care au scăpat doar cu câte o sperietură groaznică, pagubele fiind mari de ordin material.

La faţa locului au sosit trei echipaje de Poliţie, dar şi unul al Pompierilor, fiind necesar în cazul în care una dintre cele două maşini ia foc.

Şoferul vinovat, cel care conducea autoturismul de fabricaţie românească, a fost testat cu aparatul etilotest, asemeni şoferului conducător de Ford, dar ambele rezultate au fost zero.

Poliţiştii au deschis o achetă urmând ca la finalizarea acesteia să ia măsurile care se impun şi sancţionarea şoferului vinovat de producerea accidentului, pentru neacordare de prioritate.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=PKZCyVHZB_E&feature=youtu.be]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, protagonistul unui accident rutier, sub influența alcoolului

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, actualmente patron al...

Mort de beat la volan, a provocat un accident pe strada Iosif Vulcan din Timisoara

Accident de circulație, luni după-masă, pe strada Iosif Vulcan...

Doua persoane la spital in urma unui accident rutier la Timisoara

Accident de circulație, luni dimineață, la intersecția Căii Stan...

VIDEO Accident sub nasul primarului Nicolae Robu, (și) din cauza semafoarelor nefuncționale

Șoferul unui vehicul care se deplasa pe Bd. C.D....