Salon Marguerite vă invită vineri, 14 decembrie 2012, în Club Le Cinema, la a doua ediţie a unui eveniment de excepţie: „La Sposa by Marguerite Fashion Show”, dedicat mireselor anului 2013 şi nu numai.
Într-o locaţie deosebită, rochiile de mireasa LA SPOSA vor fi prezentate cu graţie şi eleganţă, fiind accesorizate cu bijuterii, pantofi şi coafuri pe măsura rafinamentului lor. Vor fi alaturi de organizatori, ca întotdeauna, partenerii: echipa HDV, Mono Shoes, Charm de Paris, cofetăria Timeea, salon Estetique Clinique, Special Event, Makeup by Oana, Gaby Dya, Mihaela Motişan, iar aceştia „ameninţă” că „nu ne vom limita la atât…”.
„Pentru ca voi, cele care veţi fi mirese, sunteţi foarte importante pentru noi, în cadrul evenimentului LA SPOSA by Marguerite Fashion Show vom premia participanţii la tombola organizată special, cu premii de excepţie, care vin în completarea celei mai frumoase zile, cea a nunţii voastre” anunţă organizatorul evenimentului.
Premiul cel mare, oferit de Salon Marguerite, va consta într-o rochie de mireasă LA SPOSA Sadur, în valoare de 1.500 euro.
Numeroase alte premii vor fi oferite de către partenerii noştri:
– 2 vouchere în valoare de 200 euro, ce vor putea fi folosite la achiziţionarea oricărui model din colectia LA SPOSA 2013 – Salon Marguerite;
– 1 buchet de mireasă – Special Event;
– 1 machiaj de ocazie – Makeup by Oana;
– 1 coafură de ocazie – Gaby Dya;
– 1 pereche de pantofi – Monoshoes;
– 1 set de bijuterii – Charm de Paris;
– 1 tort de 15 kg – Cofetăria Timeea;
– servicii foto-video – HDV;
– 2 vouchere în valoare de 500 lei – Estetique Clinique;
– 1 voucher în valoare de 500 lei – Mihaela Motişan.
Gazda acestui eveniment va fi Aurelia Marcoane.
„Vă aşteptăm să ne fiţi alături într-o seară destinată eleganţei şi rafinamentului, o seară creată special pentru dumneavoastră! Va fi un show incendiar cu multe surprize” au declarat pentru www.voceatimisului.ro, Oana Pircea şi Cătălina Chiş – în calitate de organizatoare ale acestui eveniment special în peisajul timişorean.
Accesul se va face strict pe bază de invitaţii. Cei interesaţi de acest eveniment şi vor doar detalii sau rezervări, sunt invitaţi să contactaţi organizatorul până şa data de 10 decembrie 2012, la numerele de telefon: 0724.35.34.98 sau 0740.05.73.00.
Invitaţiile sunt GRATUITE şi vă stau la dispoziţie în măsura locurilor disponibile.
Biletele pentru tombolă sunt opţionale şi se pot achiziţiona contra sumei de 35 lei.
*Voucherele nu se vor cumula cu alte reduceri, fiecare voucher fiind valabil pentru o singură rochie.
*Premiile oferite nu pot fi încasate în bani şi se vor revendica până cel târziu la 1 martie 2013.