Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş a trimis pe teren aproape 1.200 de polițiști în perioada 29 mai – 1 iunie 2015. Oamenii legii de la ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, transporturi şi de la alte structuri au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, siguranţa rutieră şi a transporturilor feroviare.
Poliţiştii au intervenit la 443 de evenimente semnalate prin apelul de urgenţă 112. Ca urmare a măsurilor întreprinse, poliţiştii timişeni au constatat 56 de infracţiuni, dintre care 48 în flagrant, şi au aplanat 159 de stări conflictuale. De asemenea, poliţiştii au aplicat peste 1.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 250.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică, acte de comerţ ilicit şi încălcarea normele rutiere, 496 dintre acestea fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză. Au fost reţinute și 68 de permise de conducere şi retrase 25 de certificate de înmatriculare.
În urma măsurilor adoptate, în această perioadă, de către poliţiştii timişeni, nu s-au înregistrat evenimente deosebite sau cu impact în planul ordinii şi siguranţei publice.