Punctul de Trecere a Frontierei Cenad este din ce în ce mai „încercat” de cetăţenii care vor să treacă graniţa cu diferite falsuri, de la Certificate de înmatriculare, la vize ITP sau chiar numere de înmatriculare ale altor autoturisme. Poliţiştii de Frontieră de la Cenad devin experţi în depistarea tuturor acestor tipuri de înşelăciune, PTF Cenad devenind un loc prin care e aproape imposibil de trecut graniţa dacă ceva nu „miroase” a bine autorităţilor.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism „Citroen Xsara” al cărui certificat de înmatriculare era fals.
Marţi, 18 iunie 2013 la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad s-a prezentat, pentru a efectua formalităţile de frontieră, cetăţeanul român Florin M., în vârstă de 22 de ani, din judeţul Mehedinţi. Bărbatul conducea autovehiculul menţionat mai sus, înmatriculat în Franţa.
Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, procedând la verificarea mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul de înmatriculare al autovehiculului nu conţinea elementele de siguranţă ale unui certificat de înmatriculare auto eliberat de Autorităţile din Franţa, fiind fals total.
Poliţiştii de Frontieră i-au întocmit şoferului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.