Mult așteptata centură de sud a Timişoarei ar putea fi construită cu o eroare de proiectare, atenționează deputatul USR Timiș, Cătălin Drulă. Acesta susține că cei de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere au fost deja atenționați cu privire la problemă însă refuză să ia măsuri.
„Proiectul actual prevede relocarea drumului dintre Giroc și Pădurea Giroc pe un pasaj peste viitoarea Centură. Din păcate, respectivul pasaj nu are prevăzute pistele de biciclete realizate în 2015 din fonduri europene. Erorile în faza de planificare sunt o mare problemă a proiectelor de infrastructură din România. Avem aici unul din multele exemple. Unul din ofertanții de la licitația lansată de CNAIR a sesizat această discontinuitate și a cerut o clarificare dacă să prevadă sau nu piste de bicicletă și pe sectorul de drum relocat. Răspunsul CNAIR: NU. Rezultatul ar fi o întrerupere a pistei existente pe 1km (inclusiv peste noul pod) ceea ce ar expune bicicliștii pericolului de accidente în acea zonă, mai ales la sfârșit de săptămână când drumul este aglomerat și de mașini și de bicicliști”, susține Drulă. Acesta a cerut CNAIR şi Ministerului Transporturilor o clarificare de urgenţă pe tema subiectului, dar şi autorităţilor judeţene să se implice.