Conacul Petala din Clopodia, fărâme din istoria bănăţeană

- Advertisement -
Situat în apropierea graniței cu Serbia, la limită cu județul Caraş-Severin, satul Clopodia datează din 1598 în acea perioadă, zona Banatului fiind sub ocupaţie otomană. Aerul spectaculos ce îmbrăca zona într-o haină istorică e conferit de conacul Petala. Ca majoritatea castelelor din Banat, din construcție a rămas mult prea puțin din măiestria pe care o avea în trecut.

Conacul Petala este o clădire cu parter şi subsol, clădită inițial într-un stil baroc rural ce denotă tendințele sfârșitului secolului XIX. Fațada impresionează prin cele două turnuri, ridicate asimetric.

Construcția a suferit modificări în perioada comunistă, spațiul interior fiind schimbat, însă chiar și în zilele noastre își păstrează din elementele compartimentării inițiale. Proprietatea a aparținut inițial soției prim-ministrului maghiar al acelei vremi, Parnói Gizella, iar mai apoi a fost vândută după Marea Unire, generalului român Vintilă Petala.

Acesta o va folosi ca şi domeniu până în anul 1951 după care va fi lăsat la voia timpului. În perioada comunistă devine spaţiu de depozitare şi tabără pentru copii. În anii ‘90 moşia este retrocedată Mariei-Rose Mociorniţa, strănepoata generalului, care o vinde la rândul său.

Astăzi ansamblul castelului Petala, ce include anexele şi parcul dendrologic cu o suprafaţă de 3 hectare ce găzduieşte o sumedenie de specii de arbori precum platani argintii și nuci americani, este declarat monument istoric.
Recent, construcția a fost dată spre vânzare la prețul de 180.000 de euro.

sursa foto:www.theapricity.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Cod galben de vânt, în Timiş! Sunt aşteptate şi ploi însemnate cantitativ

Meteorologii au emis miercuri un cod galben de vânt...

Competitie la CJ Timis: spitalele din judet pot accesa fonduri pentru dotarea cu echipamente medicale

Spitalele din județul Timiș pot concura pentru fonduri nerambursabile...

Profesori si elevi din Timis, fortati sa stea acasa dupa ninsoarea de azi-noapte

Ninsoarea abundentă din noaptea care a trecut a creat...