Concurs de primadone! Cum a reușit UMF Timișoara să îngroape mortul de viu, fără să-l resusciteze?!?

- Advertisement -

Piesa de teatru absurd, pusă în scenă la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, cu ocazia concursului de promovare a cadrelor didactice, la disciplină Obstetrică-Ginecologie, nu și-a consumat, încă, ultimul act.

Cu un sânge rece desăvârșit – poate că nu întâmplător este directorul Institutului de Medicină Legală – șefa comisiei de concurs, Alexandra Enache, s-a gândit ce s-a gândit și a găsit, în viziunea ei, soluția de a ieși din beleaua în care singură s-a băgat. Cum mascarada pe care a instrumentat-o în ziua de 30 martie a.c. a devenit publică, șocând lumea academică timișoreană, doamna Enache s-a văzut nevoită să facă un pas înapoi. Deși soluții normale, firești sau academice – de cele legale, nu mai vorbim – s-ar fi găsit cu duiumul, prorectorul UMF Timișoara, madame Enache a ales-o pe cea mai proastă…
În traducere: în răspunsul la contestațiile înaintate de concurenții descalificați abuziv din concurs (Elena Bernad, Izabella Petre, Dan Navolan și Cosmin Cîtu), Alexandra Enache a admis că organizarea concursului a fost afectată de… un viciu de procedură. Și anume absența a trei din cei cinci membri ai comisiei de concurs (unul a intrat în legătură cu universitatea prin Skype) de la tragerea la sorți a tematicii de concurs, desfășurată în data de 28 martie, în biroul decanatului Facultății de Medicină. “Absența membrilor comisiei de concurs de la extragerea temelor de curs, dar, mai ales, lipsa acordului de principiu concomitentă a membrilor comisiei privind concordanța subiectului de curs extras cu tematica de concurs constituie viciu de procedură”, a conchis, cu un calm imperturbabil, Alexandra Enache, de parcă doar despre asta a fost vorba! Păi viciul ăsta de procedură a fost o bagatelă, în raport cu abuzurile incalificabile pe care le-a săvârșit madame Enache în dimineața zilei de 30 martie! Practic, așa cum a intuit și voceatimișului.ro, UMF Timișoara a ales varianta viciului de procedură, în loc să recunoască, în mod firesc, ca asupra unor angajați de-ai săi, un alt cadru didactic, a săvârșit o serie de abuzuri de zile mari. Până la urmă, nimeni nu a crezut vreo clipă că ”prestigioasa” instituție de învăţământ superior își va însuși vreo clipă vreo minimă culpă, atâta timp cât este notoriu că, în UMF Timișoara, reguluile sunt dictate, la sânge, de FAMIGLIE!

Anamneză medicală

O recapitulare pe scurt… 1. Alexandra Enache a suspendat concursul timp de 45 de minute (!!!), trimițând-o acasă pe conferențiarul Elena Bernad, după cele două cărți pe care le-a scris, deși dovezile existenței acestora erau incluse în dosarul validat de departamentul juridic al UMFT! Asta în condițiile în care comisia de concurs avea ca atribuții evaluarea competențelor profesionale ale candidaților, nu verificarea validității dosarelor acestora, etapa aia trecuse de mult, dar asta o știa și rectorul Marius Raica cât și prorectorul Alexandra Enache… 2. Tot Alexandra Enache, cu girul tacit al celorlalți patru membri ai comisiei de concurs, care n-au mișcat în front, i-a descalificat pe toți cei trei contracandidați ai asistentului universitar Laurențiu Pârtea, pe motive de erori în alcătuirea dosarelor, o nouă decizie absolut abuzivă, tocmai pentru că și etapa aceasta trecuse tot de mult…dar și asta o știe atât Raica cât și Enache… 3. În discursul său adresat descalificaților, președintele comisiei de concurs a acuzat-o pe candidata Izabella Petre că a prezentat deliberat un dosar din care lipseau… 232 de pagini (!), deși doamna Petre deține o copie a documentației predată departamentului juridic și o recipisă care confirmă că dosarul este complet. Din momentul în care doamna Enache a făcut acea acuzație și până în ziua de astăzi, nimeni din UMFT nu a clarificat dilema dispariției acelor sute de pagini din dosarul Izabellei Petre. A fost sau n-a fost furt!? Asta-i întrebarea adresată tot doamnei Enache, domnule rector Raica!

…cu mâinile curate?!

Așadar, Alexandra Enache nu-și impută absolut nimic din aceste episoade halucinante, tot ce admite este că a ignorat acel viciu de procedură legat de absența membrilor comisiei de concurs de la momentul tragerii la sorți a tematicii. O dată în plus, prorectorul didactic al UMFT ne ia pe toți de tâmpiți. Asta, în timp ce rectorul UMF Timișoara, Marius Raica, tace complice, asemenea unui mort în păpușoi! Pur şi simplu, profesorul Raica se face că nu vede și că nici nu aude, deși scandalul în mediul universitar medical timișorean este până la cer. Dacă ceea ce s-a întâmplat la catedra de Ginecologie, acolo unde colegi de-ai rectorului Raica au fost executaţi, în plină zi, mai ceva ca la Auschwitz, ar fi fost un exemplu singular, nimeni nu ar fi externalizat subiectul și nici nu și-ar fi spălat lenjeriile murdare în public. Asta e cert! Evident, dacă întreaga ”culpă medicală” ar fi fost asumată cu bărbăție de către cei vinovați, iar lucrurile ar fi fost îndreptate în mod natural și firesc! Dar cum promovarea profesională în UMF Timișoara se face doar cu ”execuții publice”, împotriva celor care îndrăznesc să contracandideze pile, relațiile sau cunoștințele unora, nimeni nu mai tace. Ceea ce s-a întâmplat la catedra de Ginecologie, așa cum ați văzut, s-a întâmplat, într-un mod similar, chiar și la Farmacie. Și, după cum o să citiți în zilele următoare, chiar și la catedra de Pneumologie. Semn că în UMF Timișoara, acolo unde rectorul Marius Raica conduce plutonul, ”promovările profesionale” se fac, evident, pe criterii de meritocrație, deși mai marele medicinei bănățene este un social-democrat cu patalama. Doar fostul premier al României, Victor Ponta, l-a făcut membru de partid, chiar la Cramele Recaș, profesorul Raica fiind adus de mânuță de Titu Bojin, președintele CJ Timiș fix la data de 17 aprilie 2014. O lume nebună!

Plângeri penale

Partea bună e că, în tot acest circ mediatic, lumea universitară medicală din Timișoara a prins curaj. La fel și studenții, în special cei străini. Chiar și foști absolvenți ai UMF Timișoara. În zilele următoare, voceatimișului.ro va publica mesajele private ale acestor persoane, asumate cu identitate reală, astfel încât toată lumea să priceapă, dacă mai e nevoie, ceea ce se întâmplă, chipurile, într-una dintre cele mai prestigioase instituții medicale de învățământ superior din România. Și când peste 60 de persoane te înjură cu subiect și predicat, chiar și cu ”cotații bursiere”, tragi oblonul și mergi să te culci! Mesaje video și audio au venit, incredibil, chiar și de la UMF Iași și UMF Cluj, semn că și acolo rețeta este aceeași! Oricum, azi, începând cu ora 14, la UMF Timișoara, are loc ședința de Senat, acolo unde creierele luminate ale medicinei timișorene mai au o ultimă șansă să spele rușinea în care s-a afundat ”Victor Babeș”. Rămâne de văzut dacă președintele Senatului UMF Timișoara, prof Octavian Crețu, va avea sau nu curajul să ia taurul de coarne și să dea de pământ NOMINAL cu cei vinovați. Oricum, atât Senatul UMF cât și celelalte Comisii, atât cea de Etică cât și cea de Disciplină, vor trebui să răspundă PUNCTUAL la sesizările reclamanților. Nu doar la un punct privind viciile de procedură, ci la toate cele cinci, unele care privesc aspecte din sfera penală. Indiferent care va fi rezoluția UMF Timișoara, contestatarii, cel puţin trei dintre aceștia, vor înainta plângeri penale către organele competente. NOMINALE, bineînțeles!

[responsive_youtube

[embeddoc url=”https://voceatimisului.ro/wp-content/uploads/2016/04/Rezolutia-comisiei-de-concurs-privind-contestatiile-1.pdf” download=”all”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie