Cum să-ţi răcoreşti casa fără aer condiţionat

- Advertisement -
A venit vara, căldura ne toropeşte şi toţi visăm la aparatul de aer condiţionat care să ne aducă răcoarea. Unii dintre noi nu-şi pot instala în casă aer condiţionat, fie pentru că se gândesc la faptul că se spune că nu e sănătos, fie că nu au bugetul pregătit pentru o astfel de cheltuială. Există însă câteva soluţii care te vor ajuta să îţi răcoreşti casa chiar şi fără a apela la confortul unui aparat de aer condiţionat.

1. Acoperă geamurile,trage storurile, jaluzelele sau draperiile în timpul zilei, imediat ce soarele începe să-ţi bătă în geam. Vei împiedica astfel căldura să-ţi pătrundă în casă. Descoperă geamul doar când vine seara. În cazul în care nu ai buget pentru nici unul dintre cele enumerate mai sus, poţi acoperi geamurile cu folie de aluminiu. Atenţie! Draperiile trebuie să fie din culori deschise. Culorile închise atrag căldura.

2. Deschide geamurile noaptea

Pentru a răcori casa, ţine noaptea geamurile deschise. Lasă toate uşile de interior deschise, astfel încât aerul să circule. Lasă deschise chiar şi uşile dulapurilor din bucătărie şi ale sifonierelor pentru că înmagazinează căldură pe timpul zilei. Şi asigură-te că te trezeşti suficient de devreme pentru a le închide la loc (în jur de 5:00-7:00 dimineaţa).

3. Apelează la ventilatoare

Cel mai indicat este ventilatorul prins în tavan. Pentru a crea senzaţia de aer condiţionat, pune un pet de 2 litri la congelator, apoi când este gheaţă scoate-l şi aşază-l într-un bol sub ventilator. Astfel, aripile ventilatorului vor împrăştia răcoarea pe măsură ce geaţa se topeşte.

4. Închide sursele de căldură

Evită pe cât posibil să nu foloseşti cuptorul pe timpul zilei (atât cuptorul de la aragaz, cât şi cel cu microunde). Becurile incandescente sunt o altă sursă de căldură, aşa că este indicat să le înlocuieşti cu cele compacte fluorescente. Închide computerul, televizorul sau alte aparate electrocasnice pe care nu le foloseşti. Este indicat să le scoţi din priză, nu doar să le închizi din telecomandă.

5. Evită aburii

Pe timpul zilei evită să faci duşuri fierbinţi sau să speli vasele cu apă fierbinte. Lasă activităţile precum gătitul, spălatul rufelor sau al vaselor după lăsarea serii.

6. Schimbă lenjeria

Poţi înlocui lenjeria clasică cu lenjerie de satin. Schimbă husele de pe pat, canapea, fotolii cu unele din in sau cânepă. Îţi vor da o senzaţie de răcoare. Iar culorile deschise vor reflecta căldura şi nu o vor absorbi.

7. Izolează casa

O casă izolată termic este mult mai răcoroasă. În plus, dacă ai posibilitatea, alege un acoperiş în culori deschise, care să reflecte lumina soarelui.

8. Plantează copaci sau viţă de vie

Dacă stai la curte este indicat să-ţi plantezi copaci care să-ţi umbrească locuinţa. Sunt recomandaţi arborii care îşi pierd frunzele toamna pentru ca astfel, pe timpul iernii, razele soarelui să-ţi poată încălzi casa. Dacă nu ai cum planta copaci, viţa de vie este la fel de bună pentru a ţine umbră şi răcoare. Sursa:sfatulparintilor.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

RATT: Vehiculele regiei nu ies pe traseu fără aer condiţionat pornit. Explicaţia regiei

Regia Autonomă de Transport Timişoara sfidează călătorii care, zi...

Bolnavii de cancer din Timișoara au NEVOIE de AER… condiționat

În urmă cu mai bine de două luni, Asociația...

Pagube legale! Aparatele de aer condiționat de pe clădirile istorice se pun cu avizul Direcției pentru Cultură

Viceprimarul Timișoarei, Traian Stoia, aduce acuze grave Direcției pentru...

Noile dotări R.A.T.T., pe principiul aeru’ şi fraieru’

R.A.T.T. este pe genunchi de modernizare. După cum a...