DE NECREZUT! Ce soluție inedită au găsit muncitorii de la Michelangelo pentru a lucra ”eficient” pe frig FOTO

- Advertisement -

Nimic nu-i împiedică pe muncitorii de pe șantierul pasajului subteran din Piața Leonardo da Vinci, acolo unde se lucrează chiar dacă temperaturile de afară nu sunt cel mai bun aliat al muncii în aer liber. O vorbă spune că ”românu-i inventiv”, iar muncitorii care se ocupă de finalizarea pereților verticali din interiorul pasajului nu fac rabat de la această vorbă.

Pe ”intrările” în tunelul efectiv, muncitorii au instalat două prelate, pentru a păstra o temperatură puțin mai ridicată în interior, dar și pentru a se feri de curenții care se produc în interior. Astfel, oamenii își văd de treabă mai departe și încearcă să avanseze cu lucrările cât de mult este posibil, chiar dacă termenul de deschidere a traficului prin pasajul subteran a fost amânat de primarul Nicolae Robu pentru primăvara anului viitor, în loc de finalul lunii decembrie a acestui an.

Tot ca o noutate de la fața locului, menționez că a fost montată, la intrarea în pasaj, o ”grindă” metalică pe care vor fi amplasate indicatoare rutiere, dar și regimul de înălțime permis pentru accesul vehiculelor în interiorul pasajului.

Nu se exclude, însă, respectarea termenului de deschidere a traficului. chiar de Crăciun, prin toată intersecția, incluzând pasajul rutier subteran, cu atât mai mult cu cât meteorologii au anunțat vreme în general frumoasă în următoarea perioadă, cu temperaturi exclusiv pozitive atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte și fără prea multe precipitații, care să mai poată da peste cap lucrarea din zonă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Transportul scolar si alte linii STPT, modificari din cauza santierelor si a Festivalului Plai

Șantierul care duce la închiderea traficului din centrul Timișoarei,...

VIDEO Primarul Timisoarei a descoperit ”progrese semnificative” pe santierul podului Dragalina

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a publicat o ănregistrare video...

Muncitorii revin la Pasajul Popa Sapca. Ce lucrari anunta primaria in zona

Șoferii care trec prin zona Pasajului Popa Șapcă vor...

Podul Dragalina intra in reabilitare. Santier si restrictii de trafic in zona Garii de Nord

Circulați des prin zona Gării de Nord? Atenție, în...

Șantier din 2018, în plin centrul Timișoarei. Cum se va transforma Piața Victoriei

Centrul Timișoarei va intra din nou în șantier. Anul...